REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.2° Constanța Mar., 17 Sept. 2024
Anul XX Nr. 6855
22.2° Constanța Marți, 17 Septembrie 2024 Anul XX Nr. 6855
 

Un şofer a rămas fără maşină în timp ce completa amiabila cu o femeie

Un şofer a rămas fără maşină în timp ce completa amiabila cu o femeie

Victor ROTARU 6 august 2023 | 15:04 1516

Un tânăr şofer din Braşov a rămas fără maşină în timp ce completa constatarea amiabilă cu o femeie din Sovata, după ce ambii au fost implicaţi într-o tamponare, în Acăţari, judeţul Mureş.

Un sofer a ramas fara masina in timp ce completa amiabila cu o femeie

Totul s-a întâmplat, ieri, pe DN 13, în localitatea Acăţari din Mureş, acolo unde şoferul din Braşov a fost implicat într-o tamponare cu o maşină condusă de o femeie din Sovata. După ce s-au înţeles, cei doi şoferi au pornit spre Târgu Mureş pentru a completa amiabila.

La un moment dat, în timp ce conducea, şoferul din Braşov a simţit miros de fum şi a tras pe dreapta. A reuşit să iasă din autoturismul care, în câteva secunde, a fost cuprins de flăcări. Martorii au sunat la numărul unic de urgenţă 112 şi au cerut ajutor.

"La data de 5 august 2023, pe DN13 E60, în localitatea Acățari, a avut loc un eveniment rutier între două autoturisme conduse de un bărbat, de 37 de ani, din Brașov, și o femeie, de 50 de ani, din Sovata.

După producerea incidentului, ambii șoferi au convenit să încheie un formular de constatare amiabilă, deplasându-se în acest sens spre Târgu Mureș. La scurt timp, autoturismul condus de bărbatul de 37 de ani a luat foc. La fața locului, s-a deplasat și un echipaj I.S.U., care, în urma verificărilor efectuate, a stabilit că autoturismul a luat foc din cauza unui scurtcircuit produs în zona motorului, având legătură de cauzalitate cu accidentul din Acățari.

Ulterior, femeia a fost transportată la spital, întrucât acuza dureri în urma producerii evenimentului rutier produs în Acățari. În cauză, a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și distrugere din culpă, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș", se arată într-o informare a IPJ Mureş, potrivit antena3.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
3861614329
5/49
2842529181
joker
17411423166