REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.2° Constanța Mar., 17 Sept. 2024
Anul XX Nr. 6855
22.2° Constanța Marți, 17 Septembrie 2024 Anul XX Nr. 6855
 

Un tânăr și-a înjunghiat amicul pentru 100 de lei

Un tânăr și-a înjunghiat amicul pentru 100 de lei

Victor ROTARU 5 aprilie 2023 | 00:00 1840

Scandalurile între băieți au drept punct de plecare de cele mai multe ori datoriile, iar pentru persoanele care frecventează sălile de jocuri de noroc, datoriile sunt la ordinea zilei. Cristian Gherasim avea o datorie de 100 de lei la C.M., și pentru că acesta i-a cerut datoria în repetate rânduri, Cristian Gherasim l-a înjunghiat pe C.M.. Potrivit declarației lui Cristian Gherasim, datoria ar fi provenit din vânzarea unor stupefiante.

Un tanar si-a injunghiat amicul pentru 100 de leiFoto cu rol ilustrativ

Totul s-a întâmplat pe 6 octombrie 2022, pe terasa unei săli de jocuri de noroc din Tuzla când, în cursul unui conflict spontan, Cristian Gherasim l-a înjunghiat cu lama unui briceag în regiunea abdominală pe C.M., provocându-i leziuni corporale grave, necesitând circa 35-40 de zile de îngrijire medicală.  

Audiat în calitate de persoană vătămată, C.M. a declarat că era în relații destul de apropiate cu Cristian Gherasim, îl împrumutase pe acesta cu suma de 100 de lei, deși în realitate bani proveneau din vânzarea de droguri. În seara zilei de 5 octombrie l-a sunat pe inculpat şi l-a rugat ca, în contul datoriei respective, să îi aducă de la o cunoștință trusa de poker, însă a fost refuzat. În 6 octombrie, în jurul orelor 18:00, când se afla pe terasa sălii de jocuri de noroc, unde fuma împreună cu alți 2 băieți l-a observat pe Cristian Gherasim că a venit la terasă şi în timp ce se apropia i-a adresat expresii agresive, de genul „îţi voi arăta eu ţie”, iar pentru că a remarcat că acesta avea ceva în buzunar, i s-a făcut teamă şi i-a aplicat un pumn în figură.

Inculpatul a lovit şi el, exclamând apoi că le arată el cum sta treaba, şi a ridicat în sus mâna în care avea un cuţit. Atunci C.M. şi-a ridicat bluza şi a constatat că fusese înjunghiată cu acel cuţit la nivelul coastelor stângi. S-a refugiat spre bar, iar prietenii săi l-au împiedicat pe Cristian Gherasim să se mai apropie şi au sunat la 112. C.M. a precizat că de la prietena sa a aflat că în dimineaţa zilei de 6 octombrie Cristian Gherasim o sunase pe telefon şi proferase ameninţări, ba îi comunicase că îl va aştepta la sala de jocuri între orele 5 şi 8, dacă are curaj să vină acolo. C.M. a menţionat că i-a trimis trei mesaje inculpatului în seara de 5 octombrie, însă nu l-a ameninţat cu nimic, ci doar încercase să găsească o soluţie pentru ca acesta să îşi plătească datoria.

Datoria provenea din vânzarea unui plic de droguri

Fiind audiat în calitate de inculpat, Cristian Gherasim a declarat că avea o datorie de 100 de lei la C.M., datorie ce provenea de la remiterea unui plic cu droguri, din urmă cu câteva zile, în sensul că îl transportase pe C.M. cu maşina, apoi aceasta îi oferise spre consum droguri, spunându-i că stupefiantele au fost într-o cantitate mai mare şi de aceea avea de achitat o diferenţă de circa 100 de lei.

Pentru că refuzase în noaptea precedentă să îi aducă de la prietenul comun cutia de poker, C.M. i-ar fi trimis mesaje de ameninţare pe telefon. În cursul după-amiezii de 6 octombrie, când prietena lui C.M. l-a anunţat telefonic că este aşteptat de prietenul ei, Cristian Gherasim s-a deplasat acolo, să se întâlnească cu C.M.. Când a coborât din autoturism, s-a înarmat cu un briceag, pe care îl avea în portbagaj pentru a-l folosi la pescuit, deoarece văzuse că persoana vătămată a ieşit pe terasa localului însoţită de alţi trei indivizi. A precizat că atunci când s-a apropiat, a fost lovit de C.M. cu pumnul în nas, aşa că s-a smucit din braţele celor doi indivizi care îl ţineau, a desfăcut lama briceagului şi l-a înjunghiat pe C.M. o singură dată, apoi l-a îmbrâncit pe un însoţitor al acesteia şi a părăsit locul faptei.

Un tanar si-a injunghiat amicul pentru 100 de leiMinută judecătorească

Magistrații din cadrul Tribunalului Constanța au decis să îl condamne pe Cristian Gherasim la 3 ani și 9 luni de închisoare, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, și la 3 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice. În urma contopirii pedepselor aplică inculpatului o pedeapsă de 3 ani și 10 luni de închisoare în regim de detenție. Sentința nu este definitivă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Smardoiala pentru 100roni
3
0

REPLICA


LOTO

6/49
3861614329
5/49
2842529181
joker
17411423166