REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.4° Constanța Joi, 22 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6829
22.4° Constanța Joi, 22 August 2024 Anul XX Nr. 6829
 

Un teren de peste 4 hectare al viceprimarului din Cogealac, scos la vânzare de executorii judecătorești

Un teren de peste 4 hectare al viceprimarului din Cogealac, scos la vânzare de executorii judecătorești

Andreea VLAICU 22 august 2024 | 00:00 461

Veste proastă pentru viceprimarul din comuna Cogealac! Un teren primit moștenire este vândut prin licitație în cadrul unui dosar de executare silită. Potrivit publicației de vânzare a imobilului, Constantin Zgumă are de înapoiat un împrumut primit în 2021 de la soții Ion și Adriana Ifrim. Nu este specificată însă suma pentru care îi este scos la licitație terenul, însă probabil este una cu multe zerouri.

Un teren de peste 4 hectare al viceprimarului din Cogealac, scos la vanzare de executorii judecatorestiPrimăria Cogealac

Executarea silită este procedura legală prin care reprezentanții legii, mai precis executorii judecătorești, recuperează datoriile fiscale sau nefiscale de la persoanele care nu sunt de bună credință și refuză să le achite. Iată că în această situație se află și Constantin Zgumă, viceprimarul comunei Cogealac.

Executorii judecătorești îi scot la vânzare un teren extravilan moștenit. Valoarea terenului este de 152.096 de lei, echivalentul a aproximativ 30.000 de euro. În publicația de vânzare silită a imobilului nu este specificată valoarea sumei dată cu ipotecă în anul 2021. Soții Ion și Adriana Constantin sunt cei care i-au împrumutat suma necunoscută și ținută secret.

 

Un teren de peste 4 hectare al viceprimarului din Cogealac, scos la vanzare de executorii judecatorestianunțul de vânzare a terenului

Uite declarația de avere, nu-i declarația de avere...

Încă din anul 2022, Constantin Zgumă nu și-a mai publicat declarația de avere. Cine are nevoie de transparență într-o funcție publică? Viceprimarul nostru este atât de ocupat să rezolve problemele comunității, încât o declarație de avere ar fi o distragere nedorită de la sarcinile mai importante, cum ar fi... să facă totul în mod confidențial. Pentru binele nostru, bineînțeles. Dar cine suntem noi să judecăm?

Ce avere are în prezent?!

În ultima declarație de avere completată, cea din 2022, viceprimarul deține un teren extravilan situat în satul Râmnicu de Jos, din comuna Cogealac, în suprafață de 4,5 hectare, dobândit prin moștenire. Cel mai sigur, terenul acesta este scos la vânzare în cadrul dosarului de executare silită. Zgumă mai deține o clădire în același sat, în suprafață de 5.944 de mp, de asemenea moștenit. Cât despre bunuri mobile, viceprimarul din Cogealac, are o singură mașină marca Skoda Octavia, fabricată în anul 1997, cel puțin doar asta deținea în 2022. Ce bunuri deține în prezent? Nu vom afla.

Un teren de peste 4 hectare al viceprimarului din Cogealac, scos la vanzare de executorii judecatorestideclarația de avere din 2022

Cine are nevoie de o declarație de avere? La urma urmei, în Cogealac este o comunitate mică, unde toată lumea are încredere în toată lumea, mai ales în cei care gestionează fondurile publice. Și oricum, ce ar putea fi mai puțin interesant decât să afli ce case, mașini sau conturi bancare are cineva care te reprezintă? Poate că viceprimarul doar îi protejează de informații plictisitoare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
482515172434
5/49
12292611027
joker
251140103212