REPLICA ONLINE CONSTANTA

27.9° Constanța Mie., 24 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6800
27.9° Constanța Miercuri, 24 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6800
 

Un tribunal din Vatican a condamnat doi activişti ecologişti la plata unor despăgubiri de 30.000 de euro

Un tribunal din Vatican a condamnat doi activişti ecologişti la plata unor despăgubiri de 30.000 de euro

A.F. 14 iunie 2023 | 00:00 200

Doi activişti italieni pentru mediu, care s-au lipit cu o substanţă adezivă de soclul uneia dintre cele mai faimoase statui din Muzeele Vaticanului, trebuie să plătească despăgubiri în valoare de aproape 30.000 de euro în urma verdictului dat luni de un tribunal din Vatican, informează Reuters.

Un tribunal din Vatican a condamnat doi activisti ecologisti la plata unor despagubiri de 30.000 de euro

Guido Viero şi Laura Zorzini, membri ai grupării Ultima Generazione ("Last Generation"), s-au lipit în august de statuia lui Laocoon. Sculptura reprezintă un preot din Troia care a încercat să-i avertizeze pe troieni în legătură cu pericolul calului din lemn al grecilor.

Tribunalul statului Vatican, ai cărui judecători sunt laici, nu religioşi, i-a condamnat pe Viero şi Zorzini să plătească împreună despăgubiri în valoare de 28.148 de euro autorităţilor de la Vatican, sumă la care se adaugă 1.000 de euro costuri de judecată, potrivit sentinţei, citează Agerpres.

Cei doi au fost totodată condamnaţi fiecare la nouă luni de închisoare cu suspendare, la care se adaugă şi amenzi de 1.500 de euro fiecare, tot cu suspendare. Un al treilea activist a primit o amendă de 120 de euro cu suspendare.

Ultima Generazione a organizat mai multe proteste de anvergură în Italia, deseori ţinta acestora fiind opere de artă sau monumente. Luna trecută, activişti ai grupării au înnegrit apa din emblematica Fontana di Trevi după ce au turnat cărbune diluat.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699