REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.8° Constanța Vin., 9 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6816
19.8° Constanța Vineri, 9 August 2024 Anul XX Nr. 6816
 

Un VAMEȘ din dosarul ”PORTUL CONSTANȚA” cere DAUNE de la Statul Român, după ce a fost ACHITAT

Un VAMEȘ din dosarul ”PORTUL CONSTANȚA” cere DAUNE de la Statul Român, după ce a fost ACHITAT

Replica API 9 octombrie 2021 | 00:11 4348

Dosarul intitulat generic „Şpagă în Portul Constanţa” a revenit în atenția magistraților constănțeni, după ce unul dintre inculpați a cerut despăgubiri Statului Român, pe motiv că a fost arestat preventv 6 luni.Adrian Milea, căci despre el este vorba, a dat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând despăgubiri de 2.350.000 lei, pentru că a fost arestat preventiv în mod nelegal, cu mențiunea că suma de bani indicată reprezintă contravaloarea daunelor morale cuvenite ca efect al privării în mod nelegal de libertate. Adrian Milea a fost achitat, la fel și toți ceilalți inculpați din dosar.

Arestat 6 luni și sub control judiciar 3 ani

Adrian Milea a fost arestat pe 25 iunie 2011, pentru 30 de zile, stare care a fost prelungită ulterior pentru durata maximă care poate fi dispusă în cursul urmăririi penale, respectiv pentru 6 luni, iar apoi a fost pus sub control judiciar 3 ani, adică până în data de 5 mai 2015.

În tot acest timp, spune Milea, i-au fost restrânse drepturile și libertatea printr-o măsură preventivă alternativă măsurii arestării preventive - controlul judiciar pentru aceasta solicitând daune morale în valoare de 2.350.000 de lei.

Judecătorii au considerat suma de 2,3 milione de lei... o sumă excesivă

Din analiza coroborată a probelor administrate, pornind de la constatarea caracterului nedrept (iar nu nelegal) al arestării preventive dispuse în cadrul unui proces penal finalizat printr-o soluție de achitare, care prin ea însăși este de natură a realiza o reparație a prejudiciului rezultat din încălcarea dreptului la libertate individuală instanța a apreciat că suma de 2.435.000 lei, pretinsă de Milea, este excesivă și nu se impune a fi acordată în întregime. Așa c obligat Statul Român la plata sumei de doar 35.000 lei, cu titlu de despăgubiri. Sentința a fost comunicată pe 23 iunie 2021 și nu este definitivă, urmând a se judeca apelul.

Adrian Milea, cercetat alături de Mircea Banias, Laurențiu Mironescu și Eugen Bogatu

În 2 aprilie 2012, fostul senator PC Mircea Banias, Eugen Bogatu, fost director al Direcţiei Domenii Portuare din cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa SA, Laurenţiu Mironescu şi alte 36 de persoane, inspectori vamali, intermediari şi reprezentanţi ai unor firme, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie, în dosarul privind importurile ilegale din Portul Constanţa. Potrivit procurorilor, aceştia făceau parte dintr-un grup infracţional care controla activităţile de import-export din cadrul Direcţiei regionale vamale Constanţa, prin perceperea unor sume de bani pentru procesarea vamală a mărfurilor, indiferent dacă erau introduse licit sau ilicit. “În perioada noiembrie 2011 - februarie 2012 mai mulţi poliţişti şi agenţi de pază au sprijinit membrii unor grupări pentru furtul de fier vechi, îngrăşăminte chimice, cereale, dar şi cupru sau bronz din Portul Constanţa”, arătau procurorii în rechizitoriu. Mai mulți polițiști au fost arestați în acest dosar pentru 29 de zile.

După 8 ani de cercetări şi circa 100 de termene de judecată, instanţa a decis, definitiv, în iulie 2019, că Mircea Banias nu se face vinovat de nici o faptă care i-a fost imputată, fiind achitat. La fel, şi fostul secretar de stat Laurenţiu Mironescu. De altfel, toți cei 39 de inculpați au fost achitați de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Virgil STOIAN, Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Asta vrea bani? Bah, bagabontule si spagarule, ai uitat cand . vamuiai . chinezii si arabii in tandem cu Olteanu?!
1
20
Fum fara foc, nu exista!! Asa si cu vinovatia ta.... mai bine veze-ti de treaba ta mai baiatule cu chestia de a cere bani statului !!
4
18
Toata viata ta ai fost o sageata! Asta pentru ca nu te duce capul prea mult! Asa ai picat si in dosarul asta, a nu se intelege ca nevinovat!
6
22
Ba mortule zi mersi ca ati scapat ca la cat ati furat trebuia sa va dea vreo 15 ani.La tupeu tau ceri si despagubiri, ti-ai luat banii din salarii si te-ai reangajat dute fa matanii da acatiste!!!
11
22
e suma pe care a dat-o judecatorilor.
9
3
Pentru toti nepatatii din dosar si pentru cei care au stat stramb si au judecat drept. Altfel nu ne facem bine in veci.
21
6
La o betie ,cineva se lauda cu suma care a fost stransa si donata catre judecatori ,pentru a se face lumina si a se da achitare. Au fost si persoane care nu au avut vina ,tocmai pentru a se facilita aceasta hotarare de achitare. Istetime dusa la maxim. Sa nu spunem ca s-au incercat demersuri pentru a se obtine o hotarare prin care sa se spuna ca nici fapta nu a existat. SMART...
26
6

REPLICA



LOTO

6/49
35128162337
5/49
22135243618
joker
36111623118