REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.6° Constanța Vin., 26 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6802
19.6° Constanța Vineri, 26 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6802
 

Un vânător de mine care a aparţinut Marinei Regale Britanice, intrat în serviciul Forţelor Navale Române, a plecat spre Constanţa

Un vânător de mine care a aparţinut Marinei Regale Britanice, intrat în serviciul Forţelor Navale Române, a plecat spre Constanţa

Mariana MURAT 15 noiembrie 2023 | 17:21 1150

Un vânător de mine care a aparţinut Marinei Regale Britanice şi care a intrat în serviciul Forţelor Navale Române a plecat spre portul Constanţa, după ce echipajul s-a pregătit trei luni sub coordonarea specialiştilor britanici.

Un vanator de mine care a apartinut Marinei Regale Britanice, intrat in serviciul Fortelor Navale Romane, a plecat spre ConstantaImagine ilustrativă

Reprezentanţii Forţelor Navale Române au transmis, printr-un comunicat de presă, că vânătorul de mine M 270 ”Sublocotenent Ion Ghiculescu” a executat, miercuri, manevra de ieşire din şantierul naval Babcock din portul scoţian Rosyth pentru a lua cap-compas portul militar Constanţa, unde va intra în organica Divizionului 146 Nave Minare-Deminare.

După trei luni de pregătire a echipajului pentru utilizarea tehnicii şi armamentului de la bord, timp în care vânătorul de mine M 270 a primit şi primul său pavilion, marinarii militari români au desfăşurat, în perioada 23 octombrie - 10 noiembrie, ultima etapă de instruire şi certificare pentru a îndeplini cerinţele de exploatare a navei”. Cei peste 40 de marinari militari de la bord s-au instruit sub coordonarea echipei Fleet Operational Standards and Training (FOST), structura Marinei Regale Britanice responsabilă cu pregătirea şi evaluarea echipajelor pentru încadrarea navelor militare, şi şi-au perfecţionat deprinderile teoretice şi practice necesare executării, în siguranţă, a marşului către portul militar Constanţa. 

În urma procesului de certificare a echipajului vânătorului de mine M 270, marinarii militari români au obţinut calificativele necesare pentru exploatarea navei, în vederea executării activităţilor specifice.  Vânătorul de mine M 270 ”Sublocotenent Ion Ghiculescu” este comandat de locotenent-comandorul Denis Giubernea şi are un echipaj de bază format din 40 de marinari militari.

 Vânătorul de mine M 270 ”Sublocotenent Ion Ghiculescu”, fost HMS Blyth în Marina Regală Britanică, este primul dintre cele două vânătoare de mine prevăzute să fie livrate prin acordul de tip guvern la guvern, încheiat între România şi Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord. Este o navă militară interoperabilă cu structurile NATO, face parte din clasa Sandown, are un deplasament de 600 de tone, lungimea de 52,5 metri, lăţimea de 10,9 metri, pescajul de 2,3 metri şi este dotat cu capabilităţi de luptă contra minelor marine (MCM). În valoare totală de 150.000.000 de euro (fără TVA), programul „Vânător de mine” va creşte capacitatea Forţelor Navale Române de a acţiona eficient pentru contracararea pericolului de mine actual, în scopul protejării căilor de navigaţie şi a infrastructurii critice din zona de responsabilitate, conform digi24.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
tot o rabla, clocitoare de generali? mai avem echipaj pe submarin? primesc toate drepturile, ca in caz de razboi? acum rusii pot ajunge la bucuresti, in 12 ore, nu 24 cum declara lebed.
0
0
alta vechitura pt centrele de colectare fier vechi...?!? avem santiere navale si cu banii dati de zece ani pe excursiile lalaului cu geta blanaritza cred ca se putea construi macar o nava militara in Ro...
1
0
Bv bah! Noroc cu englezii astia, ca de altfel fortele navale sunt proaste de bubuie.
1
4
am avut unul modern si au dat cu el in mina marina, urmeza asta in curand
4
4

REPLICA



LOTO

6/49
4219716334
5/49
91935222527
joker
51729436