REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.2° Constanța Mar., 17 Sept. 2024
Anul XX Nr. 6855
22.2° Constanța Marți, 17 Septembrie 2024 Anul XX Nr. 6855
 

UNHOPA: Normele tehnice de realizare a Programului Naţional HIV/SIDA trebuie aduse în anul 2022

UNHOPA: Normele tehnice de realizare a Programului Naţional HIV/SIDA trebuie aduse în anul 2022

Replica API 8 aprilie 2022 | 00:00 357

Uniunea Naţională a Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) recomandă Ministerului Sănătăţii revizuirea Normelor Tehnice de realizare a Programului Naţional de Prevenire, Supraveghere şi Control a Infecţiei HIV/SIDA astfel încât acestea să corespundă necesităţilor actuale în acest domeniu, potrivit Agerpres.

"Este important ca măcar ceea ce ne propunem să fie corespunzător necesităţilor actuale în ceea ce priveşte lupta cu HIV în România. Indicatorii asumaţi prin acest ordin arată că lăsăm lucrurile la voia întâmplării, că infecţia cu HIV nu mai este o prioritate de sănătate publică, ceea ce ne va costa foarte mult. Dacă nu prevenim, dacă nu testăm la timp, vom avea costuri mari în sănătatea oamenilor şi în tratamentul acestora. Noi aşa credem, deşi vedem că Ministerul scade costurile inclusiv pentru tratamentul fiecărui pacient", a declarat Iulian Petre, director executiv UNOPA, potrivit unui comunicat remis miercuri presei, citează stiripesurse.ro.

UNOPA susţine că Ordinul Ministrului Sănătăţii 964/31.03.2022 care conţine Normele de realizare a Programelor Naţionale de Sănătate Publică propune experţilor şi ONG-urilor din domeniul infecţiei HIV concepte şi o viziune "depăşite de acum 15 ani".

În opinia reprezentanţilor UNOPA, criteriile de includere în tratament prevăzute în ordin nu mai sunt utilizate în România de mulţi ani, iar indicatorii asumaţi "pare că sunt cei realizaţi în pandemie, foarte mici, nu cei care ar trebui să fie urmăriţi" într-o ţară care vrea să aibă rezultate în combaterea infecţiei cu HIV.

"Deşi lumea civilizată îşi propune ca ţintă de tratament 95% din persoanele diagnosticate, România alege să rămână la 80%. De asemenea, în loc să ne propunem să testăm toate gravidele, aşa cum ar fi normal, România îşi propune să testeze doar 60% dintre acestea. Deşi obiectivul asumat spune că vrem să depistăm precoce infecţia HIV, nu se ştie cum se va face asta, pentru că testele rapide HIV sunt reduse cu 30% faţă de ce ne propuneam în 2017, iar testele Elisa HIV sunt reduse cu 50% raportat tot la 2017, în condiţiile în care nevoia de screening şi de testare în populaţie este majoră, după doi ani de pandemie în care testarea HIV a fost redusă la jumătate", afirmă sursa citată.

Conform datelor oficiale în România, la 31 decembrie 2021 erau în viaţă 17.271 persoane infectate HIV. În anul 2021 s-au diagnosticat un număr de 559 de cazuri de infecţie cu HIV. În anul 2021 s-au efectuat 24.3718 de teste HIV, din care 99.181 la gravide.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
3861614329
5/49
2842529181
joker
17411423166