REPLICA ONLINE CONSTANTA

31.2° Constanța Lun., 22 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6798
31.2° Constanța Luni, 22 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6798
 

UniCredit Bank a obţinut un profit de 663,8 mil. lei din România în S1/2023

UniCredit Bank a obţinut un profit de 663,8 mil. lei din România în S1/2023

Ana Maria LIPAN 19 august 2023 | 00:00 259

Grupul italian UniCredit a raportat pentru primul semestru din 2023 un profit net consolidat de 663,8 mil. lei din operaţiunile din România, în creştere cu circa 64% faţă de câștigul consolidat din S1/2022, potrivit rezultatelor financiare anunţate la BVB.

UniCredit Bank a obtinut un profit de 663,8 mil. lei din Romania in S1/2023

În perioada analizată, veniturile operaționale consolidate au atins 1,51 mld. lei, în creștere cu 28,85% an/an, evoluție susținută de veniturile din comisioane şi veniturile nete din dobânzi, ca urmare a creșterilor volumelor comerciale, spun oficialii băncii. În paralel, cheltuielile operaționale de 605,7 mil. lei au înregistrat o creștere de 4,61% comparativ cu iunie 2022, în principal pe fondul creșterii cheltuielilor cu contribuția la fondul de rezoluție și a unor diverse alte cheltuieli impactate de inflație, inclusiv cheltuieli salariale.

“După un an 2022 cu condiții de piață marcate de incertitudine în contextul pandemic, în primul semestru al anului 2023 creditarea a accelerat, atât pe segmentul Companiilor cât și pe cel al Persoanelor Fizice, prin volume nou finanțate superioare perioadei similare a anului trecut”, notează raportul băncii.

La 30 iunie, rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE) a fost 8,32%, iar rentabilitatea activelor (ROA) s-a plasat la 0,99%. Raportul între costuri și venituri s-a situat la 40,11%, în creștere față de perioada similară a anului precedent datorită creșterii cheltuielor operaționale. La finalul primului semestru al anului 2023, totalul activelor gestionate de UniCredit a fost 67,2 mld. lei în comparație cu 66,2 mld. lei la 31 decembrie 2022, plus 1,58%.

Elemente de perspectiva macroeconomică

Oficialii băncii estimează că BNR va menține neschimbată dobânda de politica monetară în 2023, relaxând în schimb lichiditatea, pentru a reduce ratele la credite, mai ales în semestrul al doilea.

“Deși consideră că inflația va scădea la aproximativ 7% până la finalul anului, BNR nu va reduce dobânda de politică monetară anul acesta fiind îngrijorată de impactul cheltuielilor pre-electorale asupra inflației. BNR va începe să reducă dobânda cheie anul viitor, până la 5% în decembrie 2024, anticipând ca inflația va reveni în intervalul țintă în 2025”.

În paralel, analiștii de la UniCredit prognozează că economia va crește cu 3% în 2023, depășind anul aceasta media Europei Centrale datorită cererii de consum mai puternice, investițiilor publice și cheltuielilor pre-electorale, scrie zf.ro. 

“Guvernul va încerca să deblocheze mai multe fonduri din PNRR prin taxarea pensiilor speciale, reformarea salarizării în sistemul public și îmbunătățirii guvernanței companiilor cu capital de stat”.

UniCredit controlează pe piața locală UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing, UniCredit Insurance Broker. La 30 iunie 2023, Grupul UniCredit își desfășura activitatea prin intermediul sediului central din București și prin rețeaua sa formata din 168 sucursale/Banca 166 agenții (31 decembrie 2022: Grupul 164 sucursale/Banca 162 sucursale) deschise pe teritoriul României.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699