REPLICA ONLINE CONSTANTA

23.4° Constanța Sâm., 27 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6803
23.4° Constanța Sâmbătă, 27 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6803
 

Unitatea 1 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional

Unitatea 1 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional

A.F. 19 iulie 2024 | 23:11 682

Unitatea 1 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional în seara zilei de vineri, din cauza unei disfuncţionalităţi în partea clasică a centralei, fără impact asupra securităţii nucleare, informează Societatea Naţională Nuclearelectrica (SNN).

Unitatea 1 a CNE Cernavoda s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic National

"Specialiştii CNE Cernavodă investighează cauza în vederea remedierii, conform procedurilor aplicabile. Deconectarea automată şi lucrările de remediere nu au impact asupra securităţii nucleare, personalului şi populaţiei", precizează sursa citată, printr-un comunicat transmis Bursei de la Bucureşti.

Unitatea 1 a centralei nucleare (CNE) Cernavodă, cu o putere instalată de 700 MW, a fost pusă în funcţiune în 1996 şi a livrat, până în prezent, 133 milioane MWh, reprezentând 9% din consumul naţional, pe o perioadă de 26 de ani. Unitatea 1 a împiedicat eliberarea în atmosferă a 130 de milioane de tone de CO2.

Nuclearelectrica este compania naţională de energie electrică, termică şi combustibil nuclear din România, care funcţionează sub autoritatea Ministerului Energiei, statul român deţinând 82,49% din acţiuni, iar ceilalţi acţionari 17,50%, după listarea la bursă a companiei în 2013. Compania contribuie cu peste 18% din energia nucleară la producţia totală de energie şi cu 33% la producţia totală de energie fără CO2 din România.

Sucursala CNE Cernavodă (CNE) operează două unităţi nucleare CANDU, fiind două dintre cele mai performante unităţi dintre cele peste 400 de centrale nucleare din lume, o fabrică de combustibil nuclear şi a realizat ciclul integrat al combustibilului prin achiziţia unei linii de procesare a concentratului de uraniu pentru a susţine proiectele de investiţii pe termen lung ale companiei, scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Inchidetio naibi de bomba dracului, ca si asa nu avem niciun avantaj cu ea, se bafa la bani in ea si in salrile nesimtitilor aia care lucreaza acolo degeaba!!!
1
0

REPLICA



LOTO

6/49
4219716334
5/49
91935222527
joker
51729436