Universitatea "Ovidius" din Constanța, gazda Școlii Balcanice de Fizică Nucleară
Universitatea "Ovidius" din Constanța, gazda Școlii Balcanice de Fizică Nucleară
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestInstitutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei (IFIN–HH) din București și Universitatea „Ovidius” din Constanța organizează, în perioada 10 - 17 iulie 2016, a-IX-a ediție a Școlii Balcanice de Fizică Nucleară.
Această manifestare tradițională a fost organizată de-a lungul timpului la Istanbul, Turcia (1998), Bodrum, Turcia (2000), Thessaloniki, Grecia (2002), Bodrum, Turcia (2004), Brașov, România (2006), Troyan, Bulgaria (2008), Adrasan, Turcia (2010) și Blagoevgrad, Bulgaria (2012). Școala se adresează în principal studenților și tinerilor cercetători la început de carieră din Sud–Estul Europei, dar este deschisă şi pentru participarea tinerilor din întreaga lume.
În cadrul ediției din acest an, școala le va permite participanților să intre în contact direct cu cercetători consacrați, care vor ține cursuri pe teme de mare actualitate în cercetarea contemporană a fizicii nucleare. Lecțiile vor ilustra rezultatele recente și perspectivele în cercetarea de profil, la unele dintre cele mai importante structuri de cercetare științifică pe plan mondial: ELI–NP (România), ISOLDE (CERN), SPIRAL2 (Franța), JYFL (Finlanda) și FAIR (Germania). Circa 60 de doctoranzi și tineri cercetători vor audia prelegeri susținute de 25 de profesori de prestigiu din întreaga lume, precum M. Gai (SUA), P.H. Regan (Marea Britanie), C. Fransen și P. Petkov (Germania), K. Riisager (Danemarca), C. Scholey (Finlanda), S. Leoni (Italia), T. Mertzimekis (Grecia), A. Krasznahorkay (Ungaria) şi G. Georgiev (Franța).
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News