REPLICA ONLINE CONSTANTA

26.4° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
26.4° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

Ursoaica Gaia, care a ucis un tânăr în Italia, ar putea fi transferată în România

Ursoaica Gaia, care a ucis un tânăr în Italia, ar putea fi transferată în România

Andreea VREJOIU 17 iulie 2023 | 19:30 892

Ursoaica Gaia din Italia, care a fost capturată după ce a ucis un tânăr alergător în luna aprilie, ar putea fi transferată în România. O instanță din Roma a suspendat o decizie prin care ursul în vârstă de 17 ani, cunoscut sub numele de JJ4, trebuia să fie eutanasiat, scrie WashingtonPost.

Ursoaica Gaia, care a ucis un tanar in Italia, ar putea fi transferata in Romania

Animalul, care are trei pui, a fost capturat după ce l-a atacat și ucis un tânăr de 26 de ani, Andrea Papi, care se afla la alergat. Atacul a avut loc în data de 5 aprilie, în apropiere de Caldes.

Papi este prima persoană din Italia ucisă în perioada contemporană în urma unui atac al unui urs.

Judecătorii de la Tribunalul administrativ din Roma au decis, vineri, că, deși ursul trebuie ținut în captivitate din motive de siguranță publică, ordinul de eutanasiere este „disproporționat" și inutil.

Decizia de a acorda o amânare a execuției a fost salutată de activiștii pentru drepturile animalelor, care speră ca ursoaica să fie transferată în România.

În schimb, președintele provinciei autonome Trento, Maurizio Fugatti, critică decizia instanței și cere uciderea ursoaicei și a altor trei exemplare problematice.

„Este o sențintă care nu are niciun respect pentru teritoriul nostru", a declarat Fugatti, promițând că va continua bătălia juridică pentru uciderea ursoaicei.

Fugatti spune că aceasta este singura cale de a garanta siguranța populației umane și se întreabă dacă instanța a pus mai presus viața unui animal decât cea a unui om.

Ursoaica JJ4 a fost anterior găsită răspunzătoare de atacuri asupra altor două persoane.

Grupul italian pentru drepturile animalelor LAV a transmis că este necesară anticiparea următoarei înfățișări în acest proces, programată pe 14 decembrie, și că poate asigura imediat transferul ursoaicei în România, unde a rezervat deja un adăpost pentru ca JJ4 să-și trăiască în liniște restul vieții.

„Nu mai există niciun motiv pentru a întârzia transferul lui JJ4 către un refugiu sigur și autorizat din România", a declarat Massimo Vitturi, purtător de cuvânt al LAV.

Organizația s-a oferit să plătească pentru transportul ursoaicei în România, potrivit The Guardian.

Editor : I.C

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Inteligenți italienii ca pe vremea romanilor
0
0
sa aduca ursoaica la cta, sa-i dea drumul in sediul primariei, poate asa vor termina lucrarile de asa zisa modernizare.
1
0

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016