REPLICA ONLINE CONSTANTA

28.7° Constanța Lun., 22 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6798
28.7° Constanța Luni, 22 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6798
 

Ursula von der Leyen nu va candida în 2024 pentru un loc în Parlamentul European

Ursula von der Leyen nu va candida în 2024 pentru un loc în Parlamentul European

Andreea CONDURACHE 15 septembrie 2023 | 13:50 522

Ursula von der Leyen nu va candida pentru un loc în Parlamentul European la alegerile europene de anul viitor, dar ea poate deveni candidatul Partidului Popular European (PPE) pentru un al doilea mandat la conducerea Comisiei Europene, relatează vineri Politico.

Ursula von der Leyen nu va candida in 2024 pentru un loc in Parlamentul European

Politiciana germană i-a transmis filialei din landul Saxonia Inferioară a Uniunii Creştin-Democrate (CDU), partidul din care face parte, că nu doreşte includerea sa pe lista candidaţilor regionali CDU pentru alegerile pentru Parlamentul European, ce au loc la începutul lunii iunie 2024.

Scrutinul european, ce se va desfăşura în toate cele 27 de state membre UE, va decide cine va deţine funcţiile cheie în principalele instituţii europene. În prezent, în sondajele de opinie pe prima poziţie se află Partidul Popular European, scrie Agerpres.

CDU, care este afiliată la PPE, îşi desemnează candidaţii pentru Parlamentul European în urma unor alegeri interne locale. Acest lucru înseamnă că teoretic Von der Leyen va trebui să candideze pe lista candidaţilor CDU la alegerile din Saxonia Inferioară pentru a fi aleasă în Parlamentul European ca membră a PPE, în acelaşi timp fiind cap de listă PPE (Spitzenkandidat).

Trei oficialităţi din CDU, care au solicitat anonimatul, au declarat pentru Politico că Ursula von der Leyen nu va trebui să facă acea ofertă electorală pentru a deveni Spitzenkandidat al PPE.

Chestiunea legitimităţii democratice este deosebit de sensibilă pentru unii conservatori, dat fiind faptul că în 2019 Von der Leyen a fost selectată de către liderii europeni în dauna capului de listă al PPE de la acea vreme, Manfred Weber, pentru a deveni preşedinte al Comisiei Europene.

Fără a cita vreo sursă, publicaţia germană Niedersachsen Rundblick a relatat miercuri că Ursula von der Leyen nu va candida pentru un mandat în Parlamentul European, 'dar ar urma totuşi să devină Spitzenkandidat'.

Decizia PPE în legătură cu cine va fi Spitzenkandidat la alegerile europene din 6-9 iunie este aşteptată la începutul anului viitor.

Sistemul Spitzenkandidat a fost creat în 2014 într-un efort de a democratiza alegerile europarlamentare, permiţându-le partidelor politice europene să-şi prezinte public candidaţii pentru funcţii cheie precum cea de preşedinte al Comisiei Europene. Totuşi, în final le revine şefilor de stat şi de guvern să decidă, în Consiliul European, pe cine doresc să se afle la conducerea Comisiei, aşa cum au făcut în 2019, conform digi24.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cei mai trebuie,numai ea stie cat a primit de la companiile farma pentru ca a cumparat pentru Uniunea Europeana mult mai multe vaccinuri decat s-au folosit cu toata propaganda provaccinare din statele membre U.E.
0
0
Ne BP
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699