Urzeala Tronurilor în PSD. Surse: Bădălău, dispus să îl trădeze pe Dragnea, pentru Tudose
Urzeala Tronurilor în PSD. Surse: Bădălău, dispus să îl trădeze pe Dragnea, pentru Tudose
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSunt negocieri dure înaintea ședinței PSD de mâine. Potrivit unor surse social-democrate, Niculae Bădălău este dispus să-l trădeze pe Dragnea în favoarea lui Mihai Tudose. În schimbul susținerii premierului, al doilea om din partid ar cere intrarea în Guvern a lui Marian Mina. S-a discutat inclusiv despre înlocuirea lui Liviu Dragnea de la șefia PSD-ului.
PSD vrea să șteargă criteriile de integritate din statut. Este un alt motiv pentru care gruparea lui Dragnea vrea organizarea unui Congres în primăvară astfel încât cei care sunt cercetați penal să poată ocupa funcții publice în continuare, iar președinții de filială să nu mai fie aleși de toți membrii. Subiectul va fi atins în ședința PSD de mâine, atunci când va fi tranșat și conflictul dintre Mihai Tudose și Liviu Dragnea, anunţă Realitatea Tv.
Astfel, există propuneri de modificare a statului PSD - cercetații penal să poată să-și păstreze funcțiile politice - președinții de filială, aleși de delegați, nu de toți membrii. Totodată, există şi liste de remaniabili, atât pentru Dragnea, cât şi pentru Tudose.
Lista remaniabililor lui Tudose: Carmen Dan, ministru de Interne Ilan Laufer, ministrul pentru mediul de afaceri Ionuț Mișa, ministrul de Finanțe Liviu Pop, ministrul Educației.
Lista remaniabililor lui Dragnea: Marcel Ciolacu, vicepremier, Lucian Romașcanu, ministrul Culturii.
În schimb, liderii PSD sunt foarte hotărâţi cu privire la modificarea statului. Codrin Ştefănescu este unul dinre ei.
„Schimbarea ar fi foarte simplă: până nu eşti condamnat definitiv nu îţi pierzi calitatea nici de lider, funcţia pe care o deţii sau membru de partid. Suntem foarte solidari cu colegii noştri care păţesc astfel de lucruri. Au fost perioade când am avut aproape 94% dintre primarii PSD într-o formă de anchetă ANI, DNA şamd. A fost pur şi simplu urgie vizavi de colegii noştri”, a declarat pentru Digi24 Codrin Ștefănescu, secretar general adjunct al PSD.
O astfel de schimbare este susţinută şi de către social-democraţii din Parlamentul European.
„E o propunere care se încadrează în Directiva europeană 334 din 2016 care spune că fiecare persoană poate beneficia de prezumţia de nevinovăţie până la condamnarea de către un judecător”, a explicat Viorica Dăncilă, europarlamentar PSD.
Există însă şi social-democraţi care spun că nu înţeleg urgenţa unei astfel de modificări.
„Aceste lucruri despre care nu am auzit până acum, nici despre intenţia domnului Codrin Ştefănescu de a deveni reformator al Partidului Social Democrat. Nu cred că putem vorbi aici de modificări ale Statutului care trebuiesc făcute de urgenţă”, spune Dumitru Buzatu, președintele PSD Vaslui.
„Fiecare poate să pună pe masă ce idee crede că este bună şi după dezbatere să vedem cine îşi asumă aceste idei”, este de părere Robert Cazanciuc, fost ministru al justiției. Tema modificării Statutului PSD va fi discutată pentru prima dată în cadrul Comitetului Executiv de luni.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.