USR anunţă că va vota pentru decretul de prelungire a stării de urgenţă
USR anunţă că va vota pentru decretul de prelungire a stării de urgenţă
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUniunea Salvaţi România afirmă că va vota pentru decretul de prelungire cu 30 de zile a stării de urgenţă, anunţat, marţi, de preşedintele Klaus Iohannis.
"Este evident că nu am trecut de faza cea mai grea a pandemiei şi e nevoie în continuare de măsuri speciale. Noi, USR, am spus mereu că vom contribui cu toate puterile noastre la depăşirea momentului dificil prin care trecem", precizează USR într-o postare pe Facebook, scrie Agerpres.
Totodată, Uniunea cere Guvernului "să fie transparent, să comunice mai coerent şi să ia doar măsuri care sunt discutate cu toţi" actorii politici, economici şi sociali.
"Vom trece de această criză, dar contează enorm felul în care o vom face. Cu cât există mai multă încredere în societate, cu atât sunt mai mari şansele ca pagubele de pe urma situaţiei curente să fie limitate", menţionează sursa citată.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României cu 30 de zile.
"Am emis astăzi decretul de prelungire cu 30 de zile a stării de urgenţă pe teritoriul României pentru a putea fi luate în continuare cele mai eficiente măsuri împotriva COVID-19", a spus şeful statului.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News