USR-PLUS Constanța lansează public un CONCURS pentru ocuparea mai multor funcții
USR-PLUS Constanța lansează public un CONCURS pentru ocuparea mai multor funcții
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAlianța USR-PLUS Constanța lansează un concurs public pentru ocuparea a două funcții publice. Anunțul a fost făcut de către președintele CJ, Petre Enciu, printr-o postare publică. Cele două funcții scoase la concurs sunt pe bază de voluntariat, acestea fiind neremunerate.
Alianța USR-PLUS caută un reprezentant al Consiliului Județean în Adunarea Generală a Asociației "Grup de Acțiune Locală Constanța Centru" și un reprezentant al Consiliului Județean în Adunarea Generală a Asociației "Grup de Acțiune Locală Constanța Sud".
Cerințele pentru ocuparea acestor funcții sunt următoarele: experiență în finanțarea prin intermediul fondurilor europene, de preferință în agricultură şi în rural și studii superioare în economie, agronomie, inginerie sau în domeniul juridic.
Grupurile de Acțiune Locale (GAL) sunt parteneriate între mai multe entități locale publice, private şi ale societății civile şi au scopul de a finanța cu bani europeni proiecte de dezvoltare rurală.
Consiliul Judeţean Constanța este partener în astfel de GAL-uri, iar Alianța USRPLUS va propune reprezentanți în cele menționate mai sus.
,,Prioritatea noastră este să găsim specialişti în aceste domenii, capabili să contribuie la luarea celor mai bune decizii pentru dezvoltarea rurală din județ.
Cei interesaţi sunt rugaţi să trimită cv-ul şi scrisoarea de intenție prin email la adresa constanta@usr.ro sau constanta@ro.plus până miercuri, 16.12.2020 ora 12.00.”, transmit reprezentanții alianței.
A.V.Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News