REPLICA ONLINE CONSTANTA

25.3° Constanța Joi, 1 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6808
25.3° Constanța Joi, 1 August 2024 Anul XX Nr. 6808
 

Vaccinul împotriva bolii Lyme a fost creat de cercetători

Vaccinul împotriva bolii Lyme a fost creat de cercetători

A.F. 25 septembrie 2023 | 00:00 157

O echipă de oameni de ştiinţă americani a dezvoltat un vaccin împotriva bacteriei care cauzează boala Lyme. Cercetările preclinice indică faptul că vaccinul experimental a furnizat rezultate promiţătoare pentru reducerea numărului de cazuri de boală Lyme, conform news.ro.

Vaccinul impotriva bolii Lyme a fost creat de cercetatori

Vaccinul experimental cu ARNm a oferit protecţie modelelor preclinice împotriva infecţiei cu Borrelia burgdorferi, bacteria care provoacă boala Lyme, potrivit unei noi cercetări efectuate la facultatea de medicină Perelman din cadrul Universităţii din Pennsylvania.

Rezultatele obţinute la modelele animale sugerează că vaccinul previne dezvoltarea bolii Lyme şi poate reprezenta un instrument puternic în reducerea numărului cazurilor de boală.

Bacteria care provoacă boala Lyme este transmisă la om prin muşcătura căpuşelor infectate şi poate provoca febră, dureri de cap, oboseală şi o erupţie cutanată.


Dacă nu este tratată, infecţia se poate răspândi la articulaţii, la inimă şi la sistemul nervos.

Cele mai multe cazuri de boală Lyme pot fi tratate cu succes cu câteva săptămâni de antibiotice, dar unele persoane dezvoltă sindromul post-tratament al bolii Lyme (PTLDS), care poate provoca simptome de lungă durată, cum ar fi dureri articulare severe şi probleme neurocognitive.

Deşi există vaccinuri împotriva bolii Lyme pentru câini, în prezent nu există niciunul aprobat pentru utilizarea de rutină la om.

Explicațiile liderului echipei de cercetare

Vaccinul utilizează aceeaşi tehnologie a acidului ribonucleic mesager (ARNm) folosită în vaccinurile Pfizer şi Moderna împotriva SARS-CoV-2.

„Bacteriile sunt organisme mai complexe decât virusurile şi, prin urmare, poate fi mai dificilă dezvoltarea de vaccinuri eficiente împotriva lor”, a declarat autorul principal, Norbert Pardi, profesor asistent de microbiologie.

Împreună cu pionierul vaccinurilor cu ARNm, dr. Drew Weissman, director al Centrului pentru cercetarea vaccinurilor de la Penn Medicine, prof Pardi şi laboratorul său au identificat una dintre proteinele din B. burgdorferi care provoacă un răspuns imunitar puternic, numită proteina de suprafaţă exterioară A (OspA).

OspA este o proteină conservată în multiplele tulpini de B. burgdorferi, ceea ce o face o ţintă ideală pentru a preveni ca o infecţie iniţială cu această bacterie să evolueze spre boala Lyme.

Testele efectuate pe modele animale au arătat că vaccinul ARNm care vizează OspA a indus, după o singură vaccinare, un răspuns puternic al anticorpilor specifici antigenului şi al celulelor T care ar putea proteja împotriva infecţiei cu B. burgdorferi.

Mai mult, vaccinul a determinat un răspuns puternic al celulelor B de memorie, care poate fi activat mult mai târziu pentru a ajuta la prevenirea infecţiei cu B. burgdorferi mult timp după administrarea vaccinului, citează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
17646484143
5/49
20164023815
joker
172536133513