REPLICA ONLINE CONSTANTA

29.4° Constanța Mie., 31 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6807
29.4° Constanța Miercuri, 31 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6807
 

Valul de caniculă vine și la Constanța! Atenție la aerele condiționate

Valul de caniculă vine și la Constanța! Atenție la aerele condiționate

Replica API 22 iulie 2022 | 00:00 2074

Vremea caniculară se instalează cu repeziciune, iar, în weekend, ajunge și la Constanța. Meteorologii au emis mai multe coduri, pe zone, iar premierul Nicolae Ciucă anunţat înfiinţarea unei celule de criză la nivelul Centrului Naţional de Coordonare şi de Conducere a Intervenţiei din cadrul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, destinată monitorizării efectelor temperaturilor ridicate.

În următoarele zile, adică pe 22, 23 și 24 iulie, valul de căldură se va extinde și va cuprinde cea mai mare parte a țării și se va intensifica treptat, disconfortul termic va crește, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime se vor situa între 35 și 37 de grade, iar cele minime vor fi de 18...20 de grade.

Conform hărții, inclusă este și o parte a județului Constanța.

Iată ce sfaturi ne dau cadrele medicale

Pentru prevenirea incidentelor în timpul perioadelor cu temperaturi extreme, Direcția de Sănătate Publică Constanța ne recomandă:

- evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 – 18;

- dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura de afară, pentru ca diferențele să nu fie mari;

- ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 grade Celsius;

- dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă, la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine);

- purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;

- pe parcursul zilei faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă;

- beţi zilnic cel putin 2 litri de apă, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.

- nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;

- evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice si favorizeaza deshidratarea;

- consumaţi fructe şi legume proaspete (cirese, capsuni, pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii, ardei) deorece acestea conţin o mare cantitate de apă;

- evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, gradinarit, etc).

- aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită;

- păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate.

Cum putem să limităm creşterea temperaturii în locuinţe:

- inchideţi ferestrele expuse la soare, trageţi jaluzelele şi/sau draperiile

- țineţi ferestrele închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă

- deschideţi ferestrele seara târziu, noaptea şi dimineaţa devreme, provocând curenţi de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuinţă

- stingeţi sau scădeţi intensitatea luminii artificiale

- inchideţi orice aparat electro-casnic de care nu aveţi nevoie.

L.B.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Asta nu e canicula, aseara era rece pe afara. Este doar conspiratia incalzirii globale care va aduce noi taxe si impozite...
2
0
Trqgeti jaluzelele si faceti o labutza!
1
1

REPLICA



LOTO

6/49
17646484143
5/49
20164023815
joker
172536133513