Vârstnicii Constanței au petrecut în compania unor interpreți celebri. VIDEO
Vârstnicii Constanței au petrecut în compania unor interpreți celebri. VIDEO
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârsnice, Primăria Municipiului Constanța le-a oferit seniorilor orașului o seară de neuitat, în compania îndrăgiților Fuego, Raul, Stela Enache și Ștefania Rareș.
Concertul a avut loc in Casa de Cultură, unde vârstnicii s-au bucurat de minunatul spectacol și au cântat împreună cu artiștii timp de aproape două ore și jumătate.
Încântați de spectacol, cei prezenți au declarat: „Îi mulțumim domnului primar că are grijă și de noi pensionarii”, „A fost foarte frumos, Raul și Fuego și doamna Stela. Ne-a plăcut mult de tot”.
„Mulțumim Primăriei pentru că ne-a invitat. Iubesc Constanța, sunteți formidabili”, a declarat îndrăgitul artist Fuego, la finalul spectacolului organizat de Primăria Municipiului Constanța cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice.
Video:
Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este sărbătorită în fiecare an, în data de 1 octombrie, potrivit hotărârii Organizaţiei Naţiunilor Unite din februarie 1991.
D.B.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News