REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.7° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
32.7° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Vasile Bănescu: Nu există o aşa-zisă "taxă" oficială pentru oficierea slujbei de înmormântare

Vasile Bănescu: Nu există o aşa-zisă "taxă" oficială pentru oficierea slujbei de înmormântare

Andreea CONDURACHE 7 februarie 2024 | 15:15 835

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, afirmă că nu există o aşa-zisă "taxă" oficială solicitată constrângător pentru oficierea slujbei de înmormântare, subliniind că Sfântul Sinod a adus precizări, în 2017, în ceea ce priveşte distincţia dintre "taxe" şi "contribuţiile benevole" oferite de credincioşi pentru funcţionarea unităţilor de cult.

Vasile Banescu: Nu exista o asa-zisa 'taxa' oficiala pentru oficierea slujbei de inmormantareVasile Bănescu

Precizările făcute miercuri de oficialul Patriarhiei vin ca urmare a apariţiei în spaţiul mediatic a unei "pseudo-ştiri" referitoare la "preoţii care cer bani la înmormântări" şi al cărei "conţinut fals este rupt din contextul unei vechi declaraţii oferite pe tema <<condiţionării slujbei înmormântării de achitarea unei sume>>".

"Foarte rar în timp au fost semnalate cazuri scandaloase de condiţionare a slujbei de înmormântare din partea câte unui preot care cerea, chiar şi unor persoane sărmane, achitarea unei sume obligatorii pentru serviciul religios prilejuit de tristul eveniment. Nu există o aşa-zisă "taxă" oficială solicitată constrângător pentru oficierea slujbei de înmormântare. Un ipotetic act de condiţionare comis de un preot care ar refuza înmormântarea cuiva în absenţa achitării unei sume impuse poate fi sesizat autorităţii bisericeşti de care aparţine acesta", a declarat Vasile Bănescu.

Potrivit acestuia, Sfântul Sinod a adus, în 2017, precizările necesare privind distincţia dintre "taxe" şi "contribuţiile benevole" oferite de credincioşi pentru funcţionarea unităţilor de cult, conform cărora "taxele stabilite de consiliul parohial se referă doar la sumele plătite de credincioşi pentru concesionarea şi întreţinerea locurilor de înmormântare din cimitire".

"Contribuţiile benevole reprezintă sumele oferite de credincioşi cu ocazia săvârşirii unor Sfinte Taine şi ierurgii. Cuantumul acestora este stabilit de către consiliul parohial şi are în vedere cheltuielile de funcţionare a parohiilor", după cum preciza Sfântul Sinod.

Sfântul Sinod a reiterat interdicţia condiţionării oficierii de către preot a slujbei înmormântării de plata vreunei taxe mai ales în cazul familiilor sărace, dar parohiile consideră necesare contribuţiile benevole ca donaţie din partea familiei pentru întreţinerea bisericii parohiale, cazuri în care preotul trebuie să elibereze chitanţe familiilor care au donat banii respectivi, a arătat Bănescu.

O hotărâre similară anterioară a Sfântului Sinod (din 2012) specifica şi necesara implicare a preoţilor într-un context legat de incinerare: "Centrele eparhiale vor lua măsuri în legătură cu îndatorirea clerului de a promova, inclusiv prin forţa exemplului, ajutorarea familiilor îndoliate, pentru ca lipsa banilor să nu fie un motiv de a incinera pe cei decedaţi, considerând că înhumarea ar fi prea costisitoare", după cum a menţionat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, conform digi24.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
La biserica de pe 1 Mai nici nu îți primește mortul la biserică daca nu ai taxele plătite la zi. Mă refer la taxa anuală pe care o cer. Iar în toata Constanța mai au și multe alte taxe.... Una dintre ele este și taxa de clopot. După ce o plătești trage clopotul de trei ori. Despre ce vorbesc ăștia?....
1
0
Asha era si la noi la Romano Catolici ma refer,la biroul parohial erau afishate taxele pe care trebuia sa le plateasca omul pentru botez,casatorie sau inmormantare si la urma se spunea:"taxele nu sunt obligatorii"asha era acum vreo 25 de ani,cred ca si acum este tot asha,ca se spune taxe sau contributzii nici nu conteaza important este ca si pentru una si alta se taia chitantza si nu era obligatorie plata lor.
1
0
Să moară mă sa k nu există...
0
0
Cum adica cuantumul contributiilor benevole este stabilit de consiliul parohial, pentru care trebuie sa dea chitanta pe care scrie donatie? Donatia este o contract solemn, fara ca donatorul sa urmareasca a primi ceva in schimb, iar aici e vorba de un serviciu. E o contradictie in termeni, nu poate fi donatie, ci plata.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510