Vasilică Rusu rămâne managerul Sanatoriului Techirghiol
Vasilică Rusu rămâne managerul Sanatoriului Techirghiol
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestConcurs
Concurs
Vasilică Rusu a trecut cu brio examenul pentru ocuparea funcţiei de manager al Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Techirghiol. Concursul, organizat de Ministerul Sănătăţii, s-a desfăşurat în perioada 16-23 decembrie. Rusu a avut un singur contracandidat, respectiv Romulus Creţu, vicepreşedinte al Ligii Tinerilor Întreprinzători Social Democraţi - zona Constanţa, Tulcea, Ialomiţa. Creţu a fost eliminat din concurs după ce a picat proba scrisă. Menţionăm că social-democratul Creţu, nemulţumit de nota obţinută -6,80, a făcut contestaţie. Fără succes. Comisia de reexaminare, întrunită pe 20 decembrie, a respins contestaţia lui Creţu. Comisia de concurs, prezidată de fostul consilier local Fenin Semat (fost director de îngrijiri al Sanatoriului Techirghiol şi fost contracanditat al actualului manager la concursul din 2010), s-a pronunţat luni, 23 decembrie a.c., asupra aptitudinilor manageriale ale lui Vasilică Rusu, acordându-i acestuia la proba scrisă nota 9,80, iar la evaluarea competenţelor manageriale nota 9,66, declarându-l "ADMIS" cu nota finală 9,73. Astfel, Rusu a obţinut prin concurs funcţia pe care o gira până în momentul examenului.
Alexandra VASILE
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News