VEDETELE, cele mai afectate de PANDEMIE: Laurențiu DUȚĂ, profit ÎNJUMĂTĂȚIT
VEDETELE, cele mai afectate de PANDEMIE: Laurențiu DUȚĂ, profit ÎNJUMĂTĂȚIT
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestLaurențiu Duță se numără, fără îndoială, printre cei mai apreciați și iubiți artiști din România. Nu mai este pentru nimeni un secret faptul că pandemia ne-a afectat pe mai toți dintre noi, inclusiv pe artiști, dat fiind faptul că numărul concertelor și al evenimentelor a fost redus. Ei bine, și Laurențiu Duță se numără printre cei cărora pandemia le-a pus mari probleme, deși, una dintre afacerile pe care acesta le deține pare să înflorească. Mai exact, este vorba despre restaurantul Serenada, localizat în Năvodari. Nu există năvodărean care să nu-i fi trecut măcar o singură dată pragul localului.
Titan Art SRL, profit redus cu peste 60%
Titan Arl SRL, una dintre societățile la care este asociat Laurențiu Duță împreună cu sora acestuia, Duță Aida Nicoleta, a înregistrat în anul 2020, un profit net în valoare de 197.371 lei, spre deosebire de anul 2019, atunci când societatea a înregistrat un profit net de 500.366 lei.
În ceea ce privește cifra de afaceri, și aici putem observa o scădere remarcabilă, în anul 2019, cifra era de peste 1 milion de lei, iar în anul 2020, aceasta a scăzut la 822.259 lei. La capitolul datorii, firma nu a înregistrat diferențe foarte mari, ci doar 22.214 lei.
Restaurantul Serenada a înflorit
Cu toate aceste lucruri, restaurantul Serenada din Năvodari a suferit câteva modificări în bine. Astfel se face că, de la localul la care te uitai de două ori înainte să intri, acum, acesta s-a transformat într-o cafenea chic, în care îți dorești să-ți bei cafeaua la primele ore ale dimineții.
(Sora artistului, Aida Duță și Laurențiu Duță)
Localul era cunoscut pentru serile de karaoke, care se transformau în adevărate petreceri de la care nu ți-ai mai fi dorit să pleci prea devreme.
Casa de discuri Pin Records, profit pe minus
O altă societate administrată de Laurențiu Duță împreună cu soția sa, Duță Ianula, este Pin Records SRL. Și această societate, înființată în anul 2019 care se ocupă cu activități de realizare a înregistrărilor audio și activități de editare muzicală, a înregistrat în primul an de activitate o cifră de afaceri în valoare de 8.581 de lei, iar în anul 2020, 17.039 lei. În ceea ce privește profitul, în anul 2019, societatea a înregistrat 3.454 lei, iar anul trecut a înregistrat un profit pe minus, mai exact, 15.229 lei. Cum prezentam anterior, firma este administrată de Laurențiu Duță (80%) și Ianula Duță (20%).
Local Data Web SRL nu are actualizate datele financiare din anul 2015
O altă societate în care artistul este implicat se numește Local Data Web SRL, societate administrată de Oancea Cristian Marius, iar asociați fiind Oancea Cristian Marius (33%), Duță Laurențiu Ionuț (33%) și Oancea Silviu Florian (33%). Conform ANAF, societatea încă figurează ca fiind activă (01.06.2021), doar că, informațiile financiare nu au mai fost actualizate din anul 2015, atunci când cifra de afaceri era de 0, profitul era de -50 lei, iar datoriile acumulate erau de 10.418 lei. Acesta mai apare și în societatea 1ArtistMusic SRL.
Indiferent de societățile pe care le deține sau le administrează, Laurențiu Duță rămâne unul dintre cei mai iubiți și apreciați artiști din România, melodiile sale bucurând sufletele a milioane de oameni.
Andreea VREJOIU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News