Veşti pentru şoferi: se schimbă regulile privind ITP-ul, din 2018!
Veşti pentru şoferi: se schimbă regulile privind ITP-ul, din 2018!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPotrivit actului normativ promulgat de președintele Klaus Iohannis, prin decret prezidențial (Legea 260/2017), de la 20 mai 2018 se modifică regulamentul privind desfășurarea inspecțiilor tehnice periodice.
Astfel, în urma fiecărei verificări tehnice, autovehiculele vor trece de inspecție doar dacă au, în cel mai rău caz, defecte mici. Mai exact, „în cazul în care la inspecția tehnică periodică se constată doar deficiențe minore, se consideră că inspecția a fost trecută, iar vehiculul nu mai este supus din nou inspecției”, scrie în actul normativ. Însă dacă la verificări vor fi găsite defecte majore sau defecte periculoase, mașinile nu vor trece de inspecție și proprietarii vor fi nevoiți să le repare în cel mult 30 de zile.
O altă prevedere este că maşinile cu o vechime mai mare de 12 ani trebuie să facă ITP-ul anual. Indiferent de vechimea maşinii, inspecţia va putea fi trecută chiar şi în cazul unor deficienţe minore. În plus, maşinile noi trebuie să facă primul ITP după trei ani.
F.B.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News