VEȘTI PROASTE pentru proprietarii de imobile lăsate de izbeliște. Ce le transmite Făgădău
VEȘTI PROASTE pentru proprietarii de imobile lăsate de izbeliște. Ce le transmite Făgădău
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestConsilierii locali municipali sunt convocaţi, pe 27 aprilie, în şedinţă ordinară, pe ordinea de zi figurând, printre altele, şi proiecte de hotărâre prin care se doreşte aplicarea unei supra-taxări pentru proprietarii de clădiri lăsate în paragină (detalii AICI). Măsurile de acest fel nu se vor opri, existând temei legal în acest sens, iar primarul Constanței, Decebal Făgădău a declarat, pentru “Replica”, faptul că la următoarele ședințe, după cea din 27 aprilie, vom mai vedea astfel de proiecte de hotărâre, dacă proprietarii de clădiri nu se vor conforma. Se urmărește, conform edilului, punerea în siguranță a imobilelor, dar și îngrijirea lor așa încât să aibă un aspect demn de un oraș precum Constanța, proprietarii având aceste obligații. “Urmăm pașii legali. Întâi somăm proprietarii, conform legii, iar când expiră termenul până la care își puteau onora îndatoririle, dacă nu au făcut-o, venim cu proiecte de hotărâri privind majorarea impozitului pe clădiri”, a declarat Făgădău.
A.C.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News