REPLICA ONLINE CONSTANTA

28.4° Constanța Mar., 30 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6806
28.4° Constanța Marți, 30 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6806
 

Veşti proaste pentru şoferi, preţurile au explodat pentru românii sub 30 de ani

Veşti proaste pentru şoferi, preţurile au explodat pentru românii sub 30 de ani

Replica API 31 august 2022 | 00:00 2458

Tarifele de referinţă la poliţele RCA publicate de ASF şi calculate de KPMG vin cu creşteri consistente, cele mai notabile fiind la categoria de vârstă sub 30 de ani, unde se înregistrează un avans al tarifului de referinţă între 13% şi 23% în august 2022, faţă de februarie 2022

Tarifele de referinţă la poliţele RCA publicate de ASF vin cu creşteri consistente. Prin urmare, tariful de referinţă stabilit de ASF pentru următoarele 6 luni, pe baza datelor calculate din ultimii cinci ani, urcă de la 1.532 lei pentru un vehicul cu o capacitate cilindrică a motorului sub 1200, pentru categoria de vârstă de sub 30 de ani, până la 4.140 lei în cazul unui vehicul cu un motor de peste 2500 cmc. Deşi această categorie este văzută ca având un grad ridicat al riscului, comparativ cu tarifele de referinţă publicate de ASF în au­gust 2021, creşterile tarifelor RCA sunt sem­ni­ficative ajungând la avansuri între 27% şi 43%.

În ceea ce priveşte restul categoriilor de vârstă, tariful de referinţă este mai mic comparativ cu categoria de vârstă de sub 30 de ani, iar creşterile înregistrate în august 2022 faţă de ultima raportare din februarie 2022 sunt între 1,5% şi 23%. Cele mai mici creşteri consemnate au fost în zona de vârstă de peste 60 de ani la autovehiculele cu un motor de 2001-2500 sau peste 2500 cmc, respectiv creşteri ale tarifelor de referinţă la poliţele RCA de 3,5% şi 1,5%, tarifele fiind oricum la un nivel de peste 1.700 lei.

RCA 2022. Din punctul de vedere al tarifelor pentru fiecare categorie, ASF a stabilit un tarif de referinţă la poliţa RCA cuprins între 940 lei şi 2.600 lei pentru categoria de vârstă 31-40 de ani în funcţie de motorizarea vehiculului, pentru categoria de vârstă 41-50 de ani tarifele sunt între 910 lei şi 2.580 lei, pentru categoria 51-60 de ani tarifele sunt între 860 lei şi 2.590 lei, iar pentru categoria de peste 60 de ani tarifele stabilite de ASF sunt cuprinse între 880 lei şi 2.520 lei.

În acelaşi timp, şoferii trebuie să aibă în vedere că tarifele de referinţă RCA sunt orientative, iar asigurătorii pot oferi preţuri care să fie sub tariful de referinţă sau peste, în funcţie de istoricul şoferului şi a altor criterii de risc pe care companiile le analizează în momentul în care se face ofertarea. De asemenea, sistemul de bonus-malus, care fie recompensează şoferii care nu au avut accidente rutiere prin reducerea unui procent din preţul oferit pentru poliţele RCA, fie adaugă un procent la preţ, influenţează preţul final al ofertei pe care şoferii o primesc de la asigurători, conform romaniatv.net.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Nu asta este ideea! Exista petrol cacalau. Se incearca saracirea populatiei prin orice mijloace!
0
0
Permisul trebuie acordat persoanelor peste 30 ani
1
0
hai, iesiti in strada, faceti o petitie online. deasta nu mai putem noi, de voi.
0
0
Nu se poate face public anuntul cu lipsa petrolului.
0
0
Si tot o sa mai creasca, asa ne garanteaza ASF-ul ulii...
1
0
care romani sub 30 de ani?ca tineretul a plecat de mult din tara, aici e saracie si nu au ce sa faca
1
0

REPLICA



LOTO

6/49
17646484143
5/49
20164023815
joker
172536133513