Vicepremierul Dragnea, trimis în judecată în dosarul privind referendumul, nu demisionează din Executiv
Vicepremierul Dragnea, trimis în judecată în dosarul privind referendumul, nu demisionează din Executiv
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestVicepremierul Liviu Dragnea a fost trimis în judecată în dosarul privind referendumul din 2012, fiind acuzat că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa pentru a obţine o prezenţă de minimum 60 la sută la vot, care să garanteze validarea scrutinului. Potrivit actului de sesizare a instanţei, citat de Mediafax, Liviu Dragnea a coordonat un sistem informatic complex, prin care erau transmise mesaje, ordine şi recomandări de fraudă la referendum către coordonatorii judeţeni de campanie, primari şi activişti de partid. "De altminteri, cerinţa a fost îndeplinită, astfel că au rezultat un număr de circa 4.400 de comunicări de acest tip, recepţionate în timpul desfăşurării votului", a scris notat procurorul Lucian Papici în rechizitoriul întocmit. Referitor la acest dosar, atât Liviu Dragnea, cât şi premierul Victor Ponta, au declarat, în cursul zilei de ieri, că este unul "politic". În plus, vicepremierul Dragnea a precizat că nu va demisiona din Executiv: "Nu iau în calcul să demisionez. Aştept ca preşedintele (Traian Băsescu - n.r.) să probeze aceste acuzaţii absurde. În ce priveşte demisia, sunt nişte proiecte la care m-am anagajat când am intrat în Guvern şi vreau să le duc la capăt". Întrebat de ce crede că preşedintele Băsescu se află în spatele dosarului său, Dragnea a răspuns, conform rtv.net: "Din multă dragoste. Cred că mă iubeşte foarte mult".
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News