Vicepremierul Gabriel Oprea vine la Constanţa
Vicepremierul Gabriel Oprea vine la Constanţa
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestOrganizaţiile, la apel!
Organizaţiile, la apel!
Gabriel Oprea
Vicepremierul Gabriel Oprea este aşteptat în acest sfârşit de săptămână la Constanţa. Demnitarul se va întâlni vineri, 27 februarie, la Neptun, cu organizatiile UNPR din sudul litoralului, în cursul după amiezii. La eveniment vor fi prezenţi şi secretar general al UNPR, Neculai Onţanu, secretar general adjunct, Ion Toma, dar senatori şi deputaţi. Sâmbătă, Gabriel Oprea va susţine o conferinţă de presă, ce va avea loc la sediul UNPR din Constanţa. „Este o şedinţă de lucru premergătoare şedinţei mari. Este şedinţa cu preşedinţii de organizaţii teritoriale, cu celelalte judeţe afiliate zonei de Sud Est, respectiv Călăraşi, Galaţi, Brăila, Buzău. La Neptun va avea loc întâlnirea, iar conferinţa va avea loc la sediul central, la Constanţa, pentru că domnul Oprea nu ştia acest sediu nou şi şi-a dorit să-l vadă“, ne-a declarat George Lipoveanu, preşedintele UNPR, filiala Constanţa. Ce subiecte vor fi abordate? „Ordinul, la noi, vine de sus în jos. E liber[ toată lumea să puncteze. Noi, UNPR am fost un factor de echilibru şi stabilitate atât politic, cât şi economic şi, atâta timp cât va exista Guvernul Ponta, noi îl vom susţine, fără nici un semn de întrebare”.
Mirela Sorina PASCAL
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News