Victor Ponta după demisia ministrului Victor Negrescu: „Se pare că cineva chiar și-a propus să ne scoată din Uniunea Europeană“
Victor Ponta după demisia ministrului Victor Negrescu: „Se pare că cineva chiar și-a propus să ne scoată din Uniunea Europeană“
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestVictor Ponta
Fostul premier Victor Ponta susţine că Victor Negrescu este unul dintre puţinii actuali miniştri chiar pregătit pentru funcţia sa, cu bune conexiuni pe plan european şi unul dintre ultimii adevăraţi social-democraţi din conducerea actuală a PSD.
”Cel mai grav este faptul că Victor Negrescu este Ministrul care a lucrat pentru pregătirea preluării de către România a Preşedinţiei semestriale a Consiliului UE de la 1 Ianuarie - ce mesaj transmitem noi la Bruxelles prin demisia sa? Şi marţi vom avea aprobată în Parlamentul European o rezoluţie extrem de negativă la adresa României - urmată de Raportul Comisiei Europene privind MCV (la fel de negativ)! Se pare ca cineva chiar si-a propus sa ne scoata din Uniunea Europeana- ProRomania va lupta cu toate puterile contra acestor oligarhi care vor sa confiste total viitorul tarii noastre!”, mai scrie Victor Ponta pa pagina sa de Facebook.
În opinia sa, ”se pare că cineva chiar şi-a propus să ne scoată din Uniunea Europeană”.
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, şi-a depus demisia după şedinţa de Guvern de vineri. Demisia acestuia a fost confirmată de către ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, care a spus că în şedinţa de Guvern a avut loc ”o discuţie principială” despre modul în care România este pregătită pentru preluarea preşedinţiei Consiliului UE. Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat că a fost o discuţie la finalul şedinţei de Guvern, pe care Victor Negrescu ”a luat-o personal” şi a dovedit că nu ştie să lucreze în echipă.
Sursa: stiripesurse.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News