VIDEO! Consilierii PNL, acuzați că își fac campanie electorală pe spatele Asociației Elevilor din Constanța
VIDEO! Consilierii PNL, acuzați că își fac campanie electorală pe spatele Asociației Elevilor din Constanța
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestProtestele Asociației Elevilor din Constanța nu au rămas neobservate, aceștia scandând în fața Prefecturii din județ de nenumărate ori cerând dreptul de a beneficia de transport redus cu 50%, astfel, consilierii PNL au convocat, joi, 7 februarie a.c., o ședință extraordinară, începând cu ora 13:00 în sala ”Remus Opreanu” din cadrul Palatului Administrativ- CJC, cu următorul proiect pe ordinea de zi: ”Proiect de hotărâre privind acordarea facilităților la transport pentru elevi și studenți”.
Au fost prezenți 30 de consilieri județeni din cei 37, absent fiind și președintele CJC, Horia Marius Țuțuianu, fiind plecat într-o delegație la Bruxelles, în locul acestuia a luat cuvântul vicepreședintele CJC, Daniel Learciu.
Proiectul de hotărâre inițiat de grupul PNL a stârnit reacții negative din partea opoziției, iar Gheorghe Donțu a intervenit susținându-și punctul de vedere.
”Proiectul a fost făcut pe picior și în interes electoral, am să spun cu prietenie, este corect, aveți tot dreptul să faceți imagine, publicitate. Este un proiect care s-ar potrivi mai degrabă stângii adică Partidului Social Democrat dar și l-au însușit cei de dreapta, până aici sunt total de acord. Cu ce nu pot fi de acord este faptul că el este așa cum spun cei din comisii, la ora aceasta, ilegal, inoportun și nesustenabil.”
Ca replică la intervenția lui Gheorghe Donțu, care acuză grupul PNL de manipulare a tinerilor elevi pentru a-și câștiga simpatizanți pentru campania electorală, George Niculesu de la PNL răspunde:
„Eu cred că tinerii care sunt în sală poate să spună dacă se simt manipulați de către consilierii PNL și eu nu înțeleg de unde atata vehemență din partea dumneavoastră către consilierii liberali care au inițiat un proiect de hotărâre în conformitate cu Legea 92 la care se face referire acum și de unde atâtea afirmații cum că am încerca să ne facem campanie electorală. Noi, prin acest proiect de hotărâre vrem să le facem un bine elevilor din județ. De ce suntem noi acuzați de manipulare, când vrem să venim să acordăm ce li se cuvine acestor elevi? Nu vedeți că duceți discuția din Consiliul Județean de la politică la manipulare? Manipularea este un instrument de propagandă, pe care dumnevostră o cunoașteți mai bine, fiind mai în vârstă, eu, colegii mei, nu avem nicio legătură cu ceea ce numiți manipulare sau propagandă.”, a fost răspunsul consilierului PNL, George Niculescu.
Directorul juridic CJC, Leila Banciu a fost prezentă la ședință, adresând elevilor aceleași cuvinte, ca în data de 30 ianuarie 2018, când aceștia au protestat pe tema reducerii cu 50% la transportul județean.
”Cum am susținut și la ședința trecută toate aspecte cu privire la subvenționarea transportului elevilor cu 50%, opinia noastră, a mea, a Direcției Juridice, a Direcției Economice, a Direcției de Învățământ și a Direcției care se ocupă cu Autoritatea Transportului, rămâne aceeași. Sunt de acord că se poate și este oportun să se adopte acest proiect de hotărâre, problema este prematuritatea acestuia, cu privire la procedura pentru modificarea Legii 92, respectiv, anumiți pași. Din punctul nostru de vedere, al Direcției Juridice, acest proiect nu poate primi o aviz pozitiv.”, a spus aceasta.
De asemenea CJC consideră că proiectul trebuie amânat, fiind încă prematur, pentru că sunt multe strategii de pus la punct, trebuie discutate în amănunt absolut toate mișcările, pentru ca acest proiect să se implementeze.
În final, proiectul inițiat de PNL în frunte cu Marian Iordache nu a strâns suficiente voturi, 15 consilieri au votat pentru iar ceilalți 15 s-au abținut de la vot, având nevoie de încă un vot pentru a putea trece.
L.M.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News