VIDEO EXCLUSIV! RĂSTURNARE de SITUAŢIE: elevii SĂLTAŢI de poliţişti din curtea şcolii, 'RECIDIVIŞTI'
VIDEO EXCLUSIV! RĂSTURNARE de SITUAŢIE: elevii SĂLTAŢI de poliţişti din curtea şcolii, 'RECIDIVIŞTI'
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSubiectul legat de elevii care au fost săltați de către polițiști din curtea Școlii 29 a luat amploare la nivelul Constanței, părinții fiind revoltați pe motivul că ar fi inadmisibil așa ceva, întrebând: păi și ei unde mai bat mingea? Au fost declanșate cercetări în cauză și s-a ajuns până la demisia directorului unității de învățământ și până la faptul că ministrul de interne, Marcel Vela, a trimis corpul de control la Constanța, în această speță. Însă, vecinii din zona școlii au precizat că este vorba de o victimizare forțată și că lucrurile nu sunt deloc așa cum au fost prezentate de cei ce se consideră victime.
”Seară de seară este jale. Școala este împrejmuită de blocuri. Urlă, ascultă muzică, poate consumă alcool, ei știu ce fac. Însă, e haos. Au fost, cred, sute de sesizări la Poliție. Situația nu e chiar cum au prezentat-o cei ce se cred victime. Că sunt olimpici. Așa, și? Asta scuză haosul pe care îl fac în fiecare zi și noapte, de nu pot oamenii să doarmă? E ca și cum spui că un deputat a comis o infracțiune sau a primit o amendă și nu se poate, pentru că e deputat. A fost închisă poarta de la curtea școlii, tocmai să nu mai intre și au rupt gardul. Cam aceștia sunt olimpicii din cazul de față. Dacă mergeau acolo și își petreceau timpul ca niște adolescenți cu bun simț, nimeni nu sesiza Poliția”, au declarat, pentru Replica, vecinii din zona școlii în cauză. Și pe imaginile surprinse de către locuitorii blocurilor din jur se poate observa cum își petreceau timpul tinerii olimpici.
Video 1:
Directorul școlii și-a dat DEMISIA
Inspectoratul Școlar Județean Constanța s-a autosesizat cu privire la incidentul petrecut la Școala Gimnazială Nr. 29 „Mihai Viteazul” Constanța și va demara o anchetă în acest caz. În acest sens, Sorin Mihai, inspectorul școlar general a organizat luni dimineață, 5 octombrie a.c., o conferință de presă în care a anunțat că problemele se vor remedia în cel mai scurt timp. „Am primit informația că în data de 2 octombrie 2020 că reprezentanți ai Secției de Poliție 2 au mers la Școala Gimnazială numărul 29 „Mihai Viteazu” din Constanța în urma unor sesizări. Din ce am aflat de la managerul unității de învățământ ar fi vorba de câțiva elevi au intrat în curtea școlii, în afara orelor de curs. Copiii au intrat pe poarta școlii care dintr-o neglijență era deschisă la momentul respectiv.
Ce ne interesează pe noi în mod special este să atenționăm că accesul în unitățile de învățământ este interzis pentru persoanele respective. Părinții trebuie să ne fie alături și să înțeleagă că dacă noi în timpul programului și în timpul orelor reușim să fim extrem de precauți și ne dorim să preîntâmpinăm răspândirea virusului Sars-Cov2, în același timp, părinții trebuie să le explice copiilor că trebuie să prevină răspândirea virusului. Accesul în orice instituție publică este interzisă persoanelor străine. Afișajul pe care îl vedeți cu „interzis persoanelor străine a fost pus în această dimineață. Domnul director și-a depus demisia în cursul zilei de duminică. Acesta a considerat că nu poate manageria asemenea situații. Dumnealui a solicitat ca de mâine (n.r. marți, 6 octombrie) să fie încetată colaborarea. Noi ne vom ocupa între timp să asigurăm o persoană pentru acestă unitate gimanzială. Tot dumnealui ne-a pus în vedere faptul că au depus numeroase sesizări în scris către Primărie pentru gardul pe care îl vedeți că este rupt și de-a lungul a 4 ani de zile nu s-a făcut absolut nimic. Eu am discutat deja cu primarul ales și mi-a dat confirmarea că situația se va remedia în cel mai scurt timp”, a spus Sorin Mihai, șeful ISJ.
Video 2:
Vela a trimis corpul de control
Situația a ajuns atât de departe, încât ministrul de interne, Marcel Vela, a trimis Corpul de Control la Constanța, în speța de față.
Video 3:
Citește detalii AICI:
MINORI SĂLTAȚI de POLIȚIȘTI din curtea ȘCOLII 29 din Constanța și DUȘI la SECȚIE
VELA trimite Corpul de Control la Constanţa
Liliana IONIȚĂ, Diana BERECHET
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News