REPLICA ONLINE CONSTANTA

29.4° Constanța Sâm., 3 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6810
29.4° Constanța Sâmbătă, 3 August 2024 Anul XX Nr. 6810
 

Viktor Orban a înființat încă o instituție pe care o va conduce: Consiliul de Apărare

Viktor Orban a înființat încă o instituție pe care o va conduce: Consiliul de Apărare

Replica API 26 iulie 2022 | 00:00 472

Guvernul ungar a înfiinţat marţi Consiliul de Apărare, ce va cuprinde membri ai cabinetului şi va fi condus de prim-ministrul Viktor Orban, a anunţat şeful biroului de presă al premierului, Bertalan Havasi, citat de MTI.

Acesta a adăugat că protejarea securităţii şi suveranităţii Ungariei, puse sub presiune de războiul din Ucraina, criza economică europeană rezultată şi presiunea migratorie în creştere va constitui o prioritate în următorii ani, relatează Agerpres.

Consiliul de Apărare va funcţiona în cadrul guvernului ungar şi se va ocupa de rapoarte şi propuneri cu privire la serviciile de informaţii, securitate publică, protejarea frontierelor, apărare, migraţie, managementul dezastrelor, contraterorism şi dezvoltarea forţelor armate, a precizat el.

Şeful Consiliului este prim-ministrul ţării, al cărui consilier pe probleme de securitate va fi secretarul noii structuri.

Consiliul de Apărare îi cuprinde ca membri pe şeful de cabinet al prim-ministrului, pe miniştrii Internelor, Apărării, Externelor şi Comerţului Exterior.

Consiliul se va întruni de două ori pe săptămână, reuniuni extraordinare putând fi convocate de oricare din membri dacă se va considera necesar. Potrivit digi24.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
4022312423
5/49
141310402232
joker
1229312768