Viktor Orban: Planurile UE de combatere a schimbărilor climatice, o 'fantezie utopică'
Viktor Orban: Planurile UE de combatere a schimbărilor climatice, o 'fantezie utopică'
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPremierul ungar Viktor Orban a respins joi planurile Uniunii Europene de combatere a schimbărilor climatice ca fiind o "fantezie utopică", sugerând că măsurile ecologiste duc la creşterea preţurilor energiei în Europa, relatează Reuters, citată de Agerpres.
Viktor Orban
"Majorarea preţurilor, noile reglementări, urcarea preţurilor până la cer, distrugerea clasei mijlocii", a spus Orban la sosirea sa la summitul liderilor Uniunii Europene de la Bruxelles, făcând referire la măsurile propuse de UE cu privire la combaterea schimbărilor climatice.
"Bunul simţ de o parte şi fantezia de cealaltă. Iar fantezia utopică ne omoară, aceeaşi problemă este şi cu preţurile la energie", a adăugat el.
Potrivit analiştilor şi Comisiei Europene, principalul factor care a determinat creşterea preţurilor la electricitate în Europa l-a reprezentat creşterea preţului la gaz, piaţa UE a carbonului contribuind cu până la o cincime din creşterile de preţ, menţionează Reuters. Bruxelles-ul a propus un pachet de noi politici în domeniul combaterii schimbărilor climatice, pe care ţările UE trebuie să le negocieze şi să le aprobe înainte de a intra în vigoare.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News