Vindeau sturioni pe DN 2A: trei bărbaţi din Hârşova, cercetaţi de poliţişti
Vindeau sturioni pe DN 2A: trei bărbaţi din Hârşova, cercetaţi de poliţişti
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestBraconau sturioni şi-i vindeau pe marginea drumului. Vorbim de trei bărbaţi din Hârşova care au fost prinşi în fapt chiar de oamenii legii. La data de 28 august a.c., ora 11.00, poliţiştii din Vulturu şi Pantelimon, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, i-au depistat pe Vasilică R., de 39 de ani, pe Ion H., de 34 de ani şi pe Traian M., de 38 de ani, toţi din Hârşova, pe D.N. 22 A. Cei trei constănţeni comercializau peste 30 de kilograme de peşte, dintre care şi sturion, fără a deţine documente legale. Celor trei li s-au întocmit dosare penale, fiind cercetaţi în stare de libertate pentru deţinerea, transportul, comercializarea de sturioni, în mod ilegal, cantitatea de peşte fiind ridicată în vederea confiscării şi predată instituţiilor specializate. Facem precizarea că sturionul este o specie protejată în România, care poate fi pescuită şi comercializată numai cu avize speciale.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News