Viorica Dăncilă: Am decis că parlamentarii PSD nu vor asigura cvorumul la învestirea Guvernului
Viorica Dăncilă: Am decis că parlamentarii PSD nu vor asigura cvorumul la învestirea Guvernului
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestViorica Dăncilă, foto Agerpres
Parlamentarii PSD nu doar că nu vor vota pentru învestirea noul guvern, dar nu vor asigura nici cvorumul de prezență necesar deschiderii ședinței Parlamentului pentru instalarea unui nou cabinet, a declarat luni premierul demis, Viorica Dăncilă.
„PSD nu va participa în niciun mod la nominalizarea noului Guvern, la niciun fel de negocieri si la niciun alt aranjament. Dacă au dat jos Guvernul PSD, înseamna că cele 5 partide au majoritate, deci să-și asigure cvorumul”, a declarat Viorica Dăncilă. Premierul demis a precizat că decizia a fost luată în CEX și reconfirmată luni dimineață într-o ședință restrânsă a liderilor PSD.
Pentru dezbaterea programului şi a listei Guvernului şi acordarea votului de încredere, Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în şedinţă comună. Votul nu poate să aibă loc dacă în sală nu sunt prezenți 50% + 1 din numărul total al senatorilor și deputaților.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News