REPLICA ONLINE CONSTANTA

35.7° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
35.7° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Virgil Popescu a impus-o, din nou, pe profa de engleză în conducerea Uzinei de la Năvodari

Virgil Popescu a impus-o, din nou, pe profa de engleză în conducerea Uzinei de la Năvodari

Replica API 14 februarie 2022 | 00:00 10870

De-a lungul timpului, indiferent de cine a trecut pe la guvernare, majoritatea numirilor din companiile de stat s-au făcut pe interese, și mai puțin pentru competențele profesionale. Funcțiile sunt remunerate cu bani grei, iar bugetul de stat este ”alimentat” anual cu miliarde de lei. Fiica unui primar din Mehedinţi a fost numită în 2020 în Consiliul de Administraţie al Uzinei Termoelectrice de la Midia Năvodari, după ce la începutul anului fusese angajată consilier la Ministerul Economiei. Nimic nu a recomandat-o pentru această funcție însă, atunci când ai tată politician și cu influență, totul este posibil. Profei de engleză i-a ajuns la final mandatul, însă ministrul Energiei, Virgil Popescu, nu se poate lipsi de omul cu atâta valoare și experiență în domeniu(?!), așa că a impus-o, din nou, în funcție.

Antonia Lidia Trușcă

Salariul în învățământ nu este unul confortabil, așa că Antonia Lidia Trușcă și-a asigurat viitorul în Ministerul Energiei. La începutul anului 2020 a ajuns consilier la Ministerul Energiei și, pentru că nu era de ajuns pentru fata de primar PNL, a fost poziționată mai sus, în conducerea Uzinei Midia Năvodari. În ianuarie, i-a expirat mandatul, însă mai marii din minister au fost mulțumiți de activitatea ei, pe care noi nu o cunoaștem, și i-au prelungit mandatul pentru încă patru luni.

Hotărârea prin care i-a fost prelungit mandatul în CA

Anul trecut, Trușcă câștiga de la Uzina Năvodari 27.704 lei anual, la care se adaugă venitul încasat de la minister, în calitate de consilier, de 48.728 lei. De precizat că Trușcă i-a luat locul lui Claudiu Daniel Cătană, revocat din funcție înainte de încheierea mandatului. Cătană, fost secretar de stat la Ministerul Tineretului și Sportului, a contestat, fără succes, decizia.

Ministrul Energiei are două terenuri în comuna unde tatăl Antoniei Trașcă este primar

Așa cum arătam și mai sus, Antonia Lidia Trușcă, fiica primarului din Șimian, Constantin Trușcă, nu are, însă, nicio competenţă pentru postul ocupat, iar de experiență nici nu mai încape discuție. A absolvit în 2018 Facultatea de Litere din cadrul Universităţii din Craiova, specializarea Studii de Limba Engleză şi Literatura Engleză, cursurile de masterat, după ce în 2016 absolvise Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti.

A lucrat ca profesoară în comuna Șimian, acolo unde tatăl ei este primar. Coincidență sau nu, tot din Mehedinți este și ministrul Energiei, Virgil Popescu, și tot în Șimian ministrul deține două terenuri, unul de 5000 mp, iar celălalt de 1200 mp.

Antonia Trușcă și tatăl ei, primarul PNL

Consiliul de Administrație al Uzinei Termoelectrice Midia este format din cinci membri

Consiliul de Administrație este format din Mustafa Sinan, de profesie economist, este și președintele CA. Mustafa mai este director general adjunct la Distribuție Energie Electrică România SA (la care acționar este și statul Român prin Electrica SA). Înainte de 2013, până să ajungă la stat, Mustafa Sinan a lucrat în mediul privat. A fost director şi administrator al cunoscutului dealer auto Cardinal Motors. Și soția sa lucrează la Uzina Midia, economist. Sinan zice că este fără apartenență politică. A candidat, în 2016, pentru un post în Consiliul Local, din partea PNL. A câștigat mandatul, dar a renunțat la poziție, ulterior.

Mustafa Sinan

Sorin Neculae este reprezentantul KMG Internațional NV în CA. Neculae este director in cadrul companiei, iar în trecut a fost director de trezorerie și taxe.

Alexey Golovin, de naționalitate kazahă, este și el reprezentantul Rompetrol în Uzina Termoelectrică Midia. Face parte din grupul KMG Internațional din 2013. Chemal Turgay este directorul Uzinei Termoelectrica Midia SA.

Alexey Golovin

Uzina Termoelectrică Midia S.A. Năvodari are ca obiect de activitate producerea, transportul și distribuția energiei termice. Statul Român deține o cotă de 56,58% din acțiunile companiei, restul fiind deținute de KMG International NV din Olanda - 43,42% (parte din grupul kazah de stat KazMunayGas, cel mai mare acționar al operatorului rafinăriei Petromidia, Rompetrol Rafinare). În 2020, cifra de afaceri a fost de 126.437.698 lei, profitul de 1.031.723 lei și datorii de peste 13 milioane de lei.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
De ziua indragostitilor Pismis ia luat cadou frumos iubitei sale ion Veronica
0
0
E buna frate nu va mai cacati pe voi! I o trag pnlistii si o plateste statul
1
1
ce mweeeee au luat hastagistii!!!!
6
1
Pesedisti,penelisti si alti ,,isti'',chiar nu mai conteaza,sunt de fapt haite de neica nimeni,impostori adusi de popor prin vot liber acolo de unde se poate face tara praf. Gloatele sunt ca idiotii aia de ,,suporteri'' care fac ca toate primatele la meciuri de fptbal si in loc sa-si ceara drepturile,sa aleaga cu mintea,se iau la tranta in favoarea unora sau altora din indivizii care mutileaza tara cu totul.Vom evolua ca boala,nu ca o civilizatie.
8
1
Pai daca la pus pe fratele lui Stanescu mare mahar PSDist sef la ANRE trebuia sa-si puna si PNListi fufele lor,PSD si PNL aceiasi mizerie.
9
2
CAND AJUNG ACOLO SUS...MANCAMIA R PWLLA DE ZDRENTE !
11
2
Fata vine de la tara, Vrea sa faca profesoara, Dar ai place mai mult la ..gara, ce aveti cu ea domnilor ?
11
1
nu cumva se numeste trafic de influenta?cine ancheteaza asta?
19
2
Dumnezeu, unde am ajuns
17
2
Asta se intimpla cind partidele politice si-au bagat in functii de conducere toate fufele si totii borfasii in cea mai mare parte incompetenti.
26
1
Duduia se ocupa cu traducerile. Desigur.
27
1

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510