REPLICA ONLINE CONSTANTA

24° Constanța Dum., 21 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6797
24° Constanța Duminică, 21 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6797
 

Vlad Iacob (Dinamo) - Orice creditor cu peste 10.000 de euro poate cere falimentul clubului

Vlad Iacob (Dinamo) - Orice creditor cu peste 10.000 de euro poate cere falimentul clubului

Virgil STOIAN 29 iulie 2023 | 00:00 505

Vlad Iacob, administratorul special al FC Dinamo, club aflat în insolvenţă, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, că societatea pe care o conduce are datorii de 800.000 de euro, în afara celor peste 7 milioane de euro din planul de reorganizare, şi că orice creditor cu o sumă mai mare de 10.000 de euro poate cere falimentul în instanţă.

Vlad Iacob (Dinamo) - Orice creditor cu peste 10.000 de euro poate cere falimentul clubului

"Astăzi, clubul Dinamo are datorii curente de aproximativ 800.000 de euro şi un singur plan de reorganizare aprobat, unde mai sunt datorii de aproximativ 7 milioane de euro. Din acest motiv fiecare contract cu un angajat sau jucător, furnizor, sau partener, trebuie atent analizat, punând pe primul loc principiul maximizării averii debitorului. Nu ne putem permite să luăm decizii bazate pe dorinţe personale sau afinităţi. Datoriile acumulate sunt către furnizori, către ANAF, către oameni care au fost în interiorul clubului, către impozite şi taxe locale, şi inclusiv o tranşă din planul de reorganizare. Aceşti 800.000 de euro sunt deja scadenţi, au diverse scadenţe. Există riscuri variate, evident că orice sumă de peste 10.000 de euro conferă şi riscul cererii falimentului. Nu cred că acesta este real astăzi, însă începând cu ziua de mâine, orice creditor care are o sumă de 10.000 de euro sau mai mare poate cere falimentul clubului. Şi mai există acolo şi o tranşă din planul de reorganizare, care este neachitată şi ar trebui achitată urgent. Nu este un semnal de alarmă, este o prezentare transparentă a situaţiei clubului şi a nevoilor financiare ale clubului", a declarat Iacob.

Acesta a precizat că nu se află într-un "război" cu acţionariatul clubului, Red&White, afirmând însă că a angajat un avocat care să îl reprezinte în diferendul pe care îl are cu acesta.

"Nu consider că mă aflu într-un război cu acţionarii, am în continuare responsabilitatea legală faţă de club şi nu ezit să transmit transparent ceea ce se întâmplă la club cu adevărat. Nu mă aflu în niciun caz într-un război cu acţionarii clubului, sunt evident nişte diferenţe de viziune, dar nu sunt într-un război. Nu vreau să dezbat subiectul AGA în acest moment, eu am angajat un avocat care să mă reprezinte, specializat în asta, pentru a mă asigura că procedura decurge în conformitate cu legea. Cred în continuare în planul meu şi am reuşit lucruri foarte bune la Dinamo, în ciuda neajunsurilor. Vreau să reproiectez clubul după cele mai bune practici existente în fotbalul european. Sunt nişte divergenţe de viziune. Cred că persoanele cu expertiză trebuie să fie cele care coordonează proiectul, iar între mine şi Red&White, şi în special domnul Nicolescu, e o incompatibilitate conceptuală, de viziune, de conduită, de abordare şi de implementare a acestui proiect", a precizat Vlad Iacob.

El a precizat că acţionariatul Red&White a adus clubului aproximativ 2 milioane de euro, dar prin intermediul altor investitori.

"În interiorul clubului au ajuns sub 1,4 milioane de euro. Am cunoştinţă că s-au mai făcut plăţi pentru ridicarea interdicţiei la transferuri, undeva în jur de 400.000 de euro. Acţionarii aufăcut aceste plăţi, dar nu ştiu detaliile din interiorul Red&White. Deci ajungem la 1,8-1,9 milioane de euro şi au mai fost unele sume pentru cantonament şi câteva prime acordate, în total probabil în jur de 2 milioane de euro. Erau alte sume în proiectul iniţial, era un alt efort pe care clubul trebuia să-l facă şi pe care clubul poate să îl facă în continuare. Acum sunt cu totul şi cu totul alte sume, eu nu consider că sunt realiste, iar aporturile de până acum au fost aduse cu întârziere şi nu sunt la nivelul aşteptat, la care au fost estimate. Noi ca să putem reproiecta clubul avem nevoie de bani rapid, nu avem nevoie de promisiuni, nu promisiunile ne ajută în acest moment. Noi în momentul de faţă, având această datorie de 800.000 de euro, nu putem să proiectăm clubul aşa cum ar trebui, cum ne-am dori", a completat administratorul special al clubului bucureştean.

Iacob consideră că Dinamo are nevoie de finanţare urgentă pentru a putea angaja oameni care să-l dezvolte: "În primul rând Dinamo are nevoie de finanţare astăzi pentru că nu poate angaja persoane competente de nivel înalt de care are atât de mare nevoie, pentru a funcţiona aşa cum este normal. Deci, astăzi noi nu avem posibilitatea să facem acest lucru, aşa că este nevoie de o finanţare rapidă, serioasă, care se confere clubului posibilitatea de a ajunge la nivelul la care merităm. Eu am contribuit din plin la bugetarea proiectului Red&White, la conturarea proiectului, un proiect care uşor, uşor a fost alterat, până în momentul de faţă când nu mai este recunoscut, eu nu mai recunosc acest proiect, nu mai are decât foarte puţine elemente. Am pus bazele proiectului, apoi finanţarea pe care o aşteptăm cu toţii pentru club încă nu a venit şi eu consider că acesta este un element foarte, foarte important. Asta este una dintre probleme, cealaltă fiind legată de felul în care s-a modificat proiectul. Din cauza lipsei finanţării, nu am putut să proiectăm clubul aşa cum am vrut, să ne luăm profesioniştii de care avem nevoie.

Oficialul FC Dinamo a precizat că au existat discuţii cu un grup de oameni de afaceri care au dorit preluarea clubului Dinamo în primăvara acestui an: "A existat discuţii cu oameni care au dorit să investească la club, un grup foarte restrâns de oameni, dintre care un acţionar majoritar. Interesul lor nu a apărut acum, nu a apărut aşa cum s-a speculat, 'la bine', ei au fost interesaţi cu mult înainte de promovare, chiar la începutul anului, undeva în martie şi au exprimat intenţia concretă printr-o ofertă de preluare a clubului. A fost o ofertă concretă de preluare a clubului, îşi asumau integral finanţarea şi îşi asumau la acel moment atât licenţierea şi riscul de a rămâne încă un sezon în Liga a II-a, pentru că nu se ştia la acel moment că echipa va promova".

Vlad Iacob a explicat şi modul cum a ajuns la Dinamo Andrei Nicolescu, membru al Consiliului de Administraţie al Red&White Management SA, precizând că banii aduşi la club au fost investiţi de alţi oameni de afaceri.

"E rolul administratorului special să conducă clubul, sub supervizarea administratorului judiciar, iar rolul acţionarilor este acela de a finanţa clubul. În insolvenţă nu putem să luăm decizii de pe după bonul plac. Jucătorii au salariile achitate acum, am plătit cu prioritate salariile jucătorilor, însă clubul reprezintă mult mai mult decât atât, are nevoie de departamente puternice, de oameni competenţi. Sunt deschis să lucrez cu oricine este dispus să finanţeze clubul la nivelul la care Dinamo are nevoie. Pot să conlucrez şi cu aceşti oameni, atâta timp cât lucrurile sunt construite aşa cum trebuie şi aşa cum a fost proiectul construit iniţial, încă din toamna anului trecut. Andrei Nicolescu a fost în preajma clubului Dinamo şi nicidecum în interior din vara anului trecut, mi-a fost prezentat de către Ovidiu Burcă, l-am tratat cu toată încrederea şi toată transparenţa, i-am oferit toate informaţiile necesare pentru a finanţa clubul Dinamo. Acei bani care au venit la club prin intermediul său nu sunt banii domnului Nicolescu, sunt bani care au venit de la un alt investitor, sunt bani care au venit din zona grupului One. Ovidiu Burcă a acţionat cu bună credinţă, nu am motive să cred altceva. El îşi doreşte ca Dinamo să performeze însă cred că în această perioadă este foarte important ca fiecare persoană să şi respecte rolul pe care îl are în cadrul clubului. Ovidiu Burcă a încercat să medieze lucrurile, eu am spus că el vede din perspectiva lui, a fost mulţumit", a mai spus Vlad Iacob.

Societatea Red&White Management SA a devenit acţionar majoritar al clubului Dinamo cu peste 80% din acţiuni la 24 februarie 2023.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15382943810
5/49
38202113924
joker
218171712