REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.1° Constanța Vin., 11 Oct. 2024
Anul XX Nr. 6879
21.1° Constanța Vineri, 11 Octombrie 2024 Anul XX Nr. 6879
 

Vladimir Putin a creat pentru Dmitri Medvedev postul de vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei

Vladimir Putin a creat pentru Dmitri Medvedev postul de vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei

Replica API 7 februarie 2020 | 00:00 394

Vladimir Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat joi legea prin care este înfiinţată funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, creată special pentru fostul premier Dmitri Medvedev, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Acest post i-a fost oferit de Putin lui Medvedev după ce acesta a demisionat în urma discursului în care liderul de la Kremlin a anunţat schimbări constituţionale majore.

Consiliul de Securitate al Rusiei este prezidat de Putin. Conform legii pe care acesta a promulgat-o, el va avea prerogativa de a-l numi şi demite pe vicepreşedintele Consiliului, ale cărui atribuţii vor fi de asemenea stabilite de liderul de la Kremlin.

Dmitri Medvedev a fost un politician cheie pentru Putin, el preluând preşedinţia Rusiei între 2008 şi 2012 pentru ca actualul şef al statului să poată respecta prevederile constituţionale care nu îi permiteau mai mult de două mandate prezidenţiale consecutive.

Principala măsură de reformă constituţională anunţată de preşedintele rus pe 15 ianuarie vizează consolidarea rolului Parlamentului în formarea guvernului, oferindu-i-se legislativului prerogativa alegerii şefului guvernului pe care preşedintele va fi apoi obligat să-l numească. În prezent, Duma confirmă alegerea făcută de şeful statului.

Totuşi, Vladimir Putin, al cărui actual mandat se încheie în 2024 şi care conform Constituţiei în vigoare nu are dreptul să candideze din nou, a subliniat că Rusia trebuie să fie în continuare condusă de un sistem prezidenţial. Anunţul său privind revizuirea Constituţiei este însă interpretat de unii analişti şi opozanţi drept un indiciu că Putin îşi plănuieşte viitorul pentru perioada post-2024.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
3125143822
5/49
193462335
joker
1942212358