REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Lun., 14 Oct. 2024
Anul XX Nr. 6882
12.5° Constanța Luni, 14 Octombrie 2024 Anul XX Nr. 6882
 

Voi știți ce au făcut parlamentarii de Constanța patru ani, în Senat și Camera Deputaților?!

Voi știți ce au făcut parlamentarii de Constanța patru ani, în Senat și Camera Deputaților?!

Deria ISLEAM, Virgil STOIAN 14 octombrie 2024 | 00:00 322

În pragul alegerilor, parlamentarii constănțeni din Camera Deputaților și Senat sunt sub lupa publicului. După patru ani de mandat, este momentul să evaluăm dacă au reușit să își îndeplinească promisiunile făcute în campania electorală. De la inițiative legislative până la prezența în comisiile parlamentare, activitatea lor în Parlament trebuie analizată atent pentru a înțelege ce au făcut cu adevărat pentru județul Constanța. Ca în fiecare prag de alegeri, locale, județene sau parlamentare, Replica își propune să ofere cititorilor o imagine clară asupra realizărilor și eșecurilor reprezentanților, aducând în prim-plan faptele și impactul lor asupra comunității. Ca o mică (?) coincidență, județul Constanța și problemele lui nu prea au fost pe agenda parlamentarilor constănțeni, cu mici excepții. Reamintim proiectul Trenul Metropolitan și Alternativa Techirghiol. Cam puțin în patru ani, ar spune unii!

Voi stiti ce au facut parlamentarii de Constanta patru ani, in Senat si Camera Deputatilor?! clădirea Parlamentului României, București

Componența Senatului (parlamentari constănțeni)

În legislatura 2020-2024, județul Constanța a fost reprezentat în Senatul României de cinci senatori, fiecare ales pe listele diferitelor partide. Aceștia sunt: Aelenei Evdochia, Bourceanu Septimiu-Sebastian, Mateescu Sorin-Cristian, Negoi Eugen-Remus și Stroe Felix.

Voi stiti ce au facut parlamentarii de Constanta patru ani, in Senat si Camera Deputatilor?! clădirea Parlamentului României, București

Pe măsură ce ne apropiem de alegeri, este important să analizăm activitatea lor parlamentară pentru a înțelege dacă aceștia au reușit să își respecte promisiunile făcute alegătorilor. De la inițiativele legislative propuse, la implicarea în problemele specifice județului, acești senatori au avut roluri cheie în deciziile naționale, iar evaluarea activității lor ne va oferi o imagine clară asupra impactului pe care l-au avut în mandatul lor.

Voi stiti ce au facut parlamentarii de Constanta patru ani, in Senat si Camera Deputatilor?! captură realizată de pe site-ul oficial al Senatului României

Cine sunt membrii constănțeni ai Senatului României (parlamentari constănțeni)

1. Evdochia AELENEI a ajuns senator candidând pe listele AUR, făcând parte, în prezent din aceeași formațiune politică. De la preluarea mandatului, inițiativele sale legislative au fost 112, dintre care 0 promulgate legi, a avut 77 de declarații politice, 68 de întrebări puse în Parlament, 59 de interpelări. Primului Ministru i-a adresat 9 interpelări. În 553 de ședințe, Evdochia Aelenei a avut 215 luări de cuvânt în plen și o moțiune. 

Voi stiti ce au facut parlamentarii de Constanta patru ani, in Senat si Camera Deputatilor?! Evdochia AELENEI - captură realizată de pe site-ul oficial al Senatului României

2. Septimiu-Sebastian BOURCEANU a ajuns senator candidând pe listele PNL, făcând parte, în prezent din aceeași formațiune politică. De la preluarea mandatului, și-a pus semnătura pe 54 inițiative legislative (n.red. nu au fost inițiate de el) , dintre care 27 promulgate legi, a avut 0 declarații politice, 0 întrebări puse în Parlament, 4 interpelări. Primului Ministru nu i-a adresat interpelări. În 553 de ședințe, Septimiu-Sebastian Bourceanu a avut 25 de luări de cuvânt în plen și 0 moțiuni. Cu toate că, la momentul când a devenit senator, avea o experiență de 15 ani în domeniul medical și a susținut că se va concentra asupra neajunsurilor din sistemul sanitar, în realitate, acesta s-a axat mai mult pe legi privind floarea de bujor care să devină Floare Națională, statutul polițistului și drepturile avocaților.

Voi stiti ce au facut parlamentarii de Constanta patru ani, in Senat si Camera Deputatilor?! Septimiu-Sebastian BOURCEANU - captură realizată de pe site-ul oficial al Senatului României

3. Sorin-Cristian MATEESCU a ajuns senator candidând pe listele AUR, făcând parte, în prezent din aceeași formațiune politică. De la preluarea mandatului, inițiativele sale legislative au fost 140, dintre care 1 promulgată legi, a avut 41 de declarații politice, 39 de întrebări puse în Parlament, 42 interpelări. Primului Ministru i-a adresat 8 interpelări. În 553 de ședințe, Sorin-Cristian Mateescu a avut 26 luări de cuvânt în plen și o moțiune. 

Voi stiti ce au facut parlamentarii de Constanta patru ani, in Senat si Camera Deputatilor?! Sorin-Cristian MATEESCU - captură realizată de pe site-ul oficial al Senatului României

4. Eugen-Remus NEGOI a ajuns senator candidând pe listele USR, făcând parte, în prezent din aceeași formațiune politică. De la preluarea mandatului, inițiativele sale legislative au fost 234, dintre care 43 promulgate legi, a avut 31 de declarații politice, 9 întrebări puse în Parlament, 44 interpelări. Primului Ministru i-a adresat 2 interpelări. În 553 de ședințe, Sorin-Cristian Mateescu a avut 178 de luări de cuvânt în plen și o moțiune. 

Voi stiti ce au facut parlamentarii de Constanta patru ani, in Senat si Camera Deputatilor?! Eugen-Remus NEGOI - captură realizată de pe site-ul oficial al Senatului României

5. Felix STROE a ajuns senator candidând pe listele PSD, făcând parte, în prezent din aceeași formațiune politică. De la preluarea mandatului, a semnat 83 de  proiecte legislative (n.red. inițiate de alții, și nu de el), dintre care 36 promulgate legi, a avut 15 declarații politice (n.red. în 4 ani), 20 de întrebări puse în Parlament, 18 interpelări. Primului Ministru i-a adresat o interpelare. În 553 de ședințe, Felix Stroe a avut 52 luări de cuvânt în plen și 3 moțiuni. 

Voi stiti ce au facut parlamentarii de Constanta patru ani, in Senat si Camera Deputatilor?! Felix STROE - captură realizată de pe site-ul oficial al Senatului României

Componența Camerei Deputaților (parlamentari constănțeni)

În Camera Deputaților, Constanța este reprezentată de 11 deputați care au promis, la începutul mandatului, să aducă schimbări semnificative pentru județ și locuitorii săi. Aceștia sunt: Aelenei Dănuț, Banias Mircea Marius, Crușoveanu Marian, Dumitrache Ileana Cristina, Huțucă Bogdan-Iulian, Ion Stelian-Cristian, Lungoci Dumitru-Lucian, Țuțuianu Marius-Horia, Bola Bogdan-Alexandru, Focșa Dumitru-Viorel, Rizea Cristina-Camelia. De-a lungul celor patru ani de activitate, aceștia au fost implicați în diverse comisii parlamentare și au avut ocazia să propună și să voteze proiecte de lege care ar fi trebuit să sprijine dezvoltarea locală. Însă, cu alegerile la orizont, este momentul să analizăm dacă acești deputați și-au respectat angajamentele sau dacă promisiunile au rămas doar pe hârtie. 

Voi stiti ce au facut parlamentarii de Constanta patru ani, in Senat si Camera Deputatilor?! captură realizată de pe site-ul oficial al Camerei Deputaților României

Voi stiti ce au facut parlamentarii de Constanta patru ani, in Senat si Camera Deputatilor?! captură realizată de pe site-ul oficial al Camerei Deputaților României

Cine sunt membrii constănțeni ai Camerei Deputaților României (parlamentari constănțeni)

1. Dănuț AELENEI a ajuns deputat candidând pe listele AUR, făcând parte, în prezent din aceeași formațiune politică. De la preluarea mandatului, inițiativele sale legislative au fost 92, dintre care 3 promulgate legi, a avut 31 de declarații politice,  84 întrebări puse în Parlament și 84 de interpelări. A avut 60 de luări de cuvânt în plen și o moțiune.

Voi stiti ce au facut parlamentarii de Constanta patru ani, in Senat si Camera Deputatilor?! Dănuț Aelenei - captură realizată de pe site-ul oficial al Camerei Deputaților României

2. Mircea BANIAS a ajuns deputat candidând pe listele PNL, făcând parte, în prezent din aceeași formațiune politică. De la preluarea mandatului, inițiativele sale legislative au fost 54, dintre care promulgate 22 legi, a avut  o declarație politică, 2 întrebări puse în Parlament și 2 interpelări. A avut 8 de luări de cuvânt în plen și moțiune.  Vicepreședinte în comisia pentru transporturi și infrastructură, acesta s-a făcut remarcat prin diverse proiecte de legi ce au la bază energia regenerabilă.

Voi stiti ce au facut parlamentarii de Constanta patru ani, in Senat si Camera Deputatilor?! Mircea Banias - captură realizată de pe site-ul oficial al Camerei Deputaților României

3. Bogdan BOLA a ajuns deputat candidând pe listele PNL, în prezent fiind fără adeziune. De la preluarea mandatului, inițiativele sale legislative au fost 86, dintre care promulgate 7 legi, a avut 97 de declarații politice,  187 de întrebări puse în Parlament și  187 de interpelări. A avut  10 de luări de cuvânt în plen și 11 moțiuni. Membru în comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii, Bogdan Bola a avut o propunere legislativă  pentru creşterea salariilor cadrelor didactice dar și un proiect de Lege privind proclamarea Zilei Drapelului Naţional al României.

Voi stiti ce au facut parlamentarii de Constanta patru ani, in Senat si Camera Deputatilor?! Bogdan Bola - captură realizată de pe site-ul oficial al Camerei Deputaților României

4. Marian  CRUȘOVEANU a ajuns deputat candidând pe listele PNL, făcând parte, în prezent din aceeași formațiune politică. De la preluarea mandatului, inițiativele sale legislative au fost 99, dintre care promulgate 44 legi, a avut 85  de declarații politice, 39 întrebări puse în Parlament și 39 de interpelări. A avut 17 de luări de cuvânt în plen și nici o moțiune. Jurist la bază, Marian Crușoveanu a pus accent pe proiectele de legi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii privind evidenţa persoanelor şi actelor de identitate ale cetăţenilor români dar și pe o lege privind utilizarea semnăturii electronice, a mărcii temporale şi prestarea serviciilor de încredere bazate pe acestea.

Voi stiti ce au facut parlamentarii de Constanta patru ani, in Senat si Camera Deputatilor?! Marian Crușoveanu  - captură realizată de pe site-ul oficial al Camerei Deputaților României

5. Cristina DUMITRACHE a ajuns deputat candidând pe listele PSD, făcând parte, în prezent din aceeași formațiune politică. De la preluarea mandatului, inițiativele sale legislative au fost 67, dintre care promulgate 25 legi, a avut  18 declarații politice, 24 întrebări puse în Parlament și  24 de interpelări. A avut 16 de luări de cuvânt în plen și 6 moțiuni. Aflată la al patrulea mandat, Cristina Dumitrache este inițiatoarea mai multor proiecte legislative, inclusiv a proiectului privind legalizarea canabisului medicinal care, cu puțin noroc, ar putea deveni lege până la alegerile de anul viitor dar și o propunere legislativă pentru creşterea plafonului de garantare de 5.000.000 de lei în cazul despăgubirilor acordate în accidente soldate cu vătămări corporale grave, atunci când despăgubirea este plătită de Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Voi stiti ce au facut parlamentarii de Constanta patru ani, in Senat si Camera Deputatilor?! Cristina Dumitrache - captură realizată de pe site-ul oficial al Camerei Deputaților României

6. Bogdan HUȚUCĂ a ajuns deputat candidând pe listele PNL, făcând parte, în prezent din aceeași formațiune politică. De la preluarea mandatului, inițiativele sale legislative au fost 99, dintre care promulgate 39 legi, a avut  100 declarații politice, 19 întrebări puse în Parlament și 19 interpelări. A avut  128 de luări de cuvânt în plen și nici o moțiune. Președinte al comisiei pentru buget, finanțe și bănci, Bogdan Huțucă a avut o propunere legislativă privind stimularea creşterii natalităţii, sprijinirea copilului şi familiilor în România dar și una privind măsurile compensatorii ale fondului de salarii în cazul instituirii de sărbători legale în care nu se lucrează.

Voi stiti ce au facut parlamentarii de Constanta patru ani, in Senat si Camera Deputatilor?! Bogdan Huțucă - captură realizată de pe site-ul oficial al Camerei Deputaților României

7. Stelian ION a ajuns deputat candidând pe listele USR, făcând parte, în prezent din aceeași formațiune politică. De la preluarea mandatului, inițiativele sale legislative au fost 114, dintre care promulgate 17 legi, 7 întrebări puse în Parlament și  7 interpelări. A avut 66 de luări de cuvânt în plen și 18 moțiuni. Fost ministru al Justiției, Ion Stelian a avut o propunere legislativă pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative dar și o propunere legislativă pentru modificarea articolului 21 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc.

Voi stiti ce au facut parlamentarii de Constanta patru ani, in Senat si Camera Deputatilor?! Stelian Ion  - captură realizată de pe site-ul oficial al Camerei Deputaților României

8. Lucian LUNGOCI a ajuns deputat candidând pe listele PSD, făcând parte, în prezent din aceeași formațiune politică. De la preluarea mandatului, inițiativele sale legislative au fost 91, dintre care 36 promulgate legi, a avut  o declarație politică, 8 întrebări puse în Parlament și 8 interpelări. A avut 37 de luări de cuvânt în plen și 6 moțiuni. Lucian Lungoci face parte din trei comisii din cadrul Camerei Deputaților și a avut o propunere legislativă privind unele măsuri de prevenire şi combatere a activităţilor economice ilicite.

Voi stiti ce au facut parlamentarii de Constanta patru ani, in Senat si Camera Deputatilor?! Lucian Lungoci - captură realizată de pe site-ul oficial al Camerei Deputaților României

9. Cristian RIZEA a ajuns deputat candidând pe listele USR, făcând parte, în prezent din PSD. De la preluarea mandatului, inițiativele sale legislative au fost 223, dintre care promulgate 44 legi, a avut 20 de declarații politice,  32 întrebări puse în Parlament și 32 interpelări. A avut 50 de luări de cuvânt în plen și 7 moțiuni. Membră a trei comisii în Camera Deputaților, Cristina Rizea a avut o propunere legislativă - „Zero toleranţă pentru hărţuirea sexuală în şcoli şi universităţi“ - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal. A iniațt și proiectul Trenul Metropolitan,  care este în linie dreaptă, fiind atribuit contractul, în valoare de 260.000 de lei, privind elaborarea studiului de oportunitate pentru implementarea rețelei de transport.

Voi stiti ce au facut parlamentarii de Constanta patru ani, in Senat si Camera Deputatilor?! Cristina Rizea - captură realizată de pe site-ul oficial al Camerei Deputaților României

10. Horia ȚUȚUIANU a ajuns deputat candidând pe listele PSD, făcând parte, în prezent din aceeași formațiune politică. De la preluarea mandatului, inițiativele sale legislative au fost 81, dintre care promulgate legi 32, o  întrebare pusă în Parlament și o interpelare. A avut  17 de luări de cuvânt în plen și 6 moțiuni. Fostul președinte al CJ Constanța a avut o propunere legislativă privind unele reguli speciale pentru realizarea unor proiecte de interes naţional și local, precum și pentru exercitarea dreptului de administrare temporară a unor bunuri proprietate publică şi privată a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale necesare pentru aceste proiecte. Este vicepreședintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci și membru în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, din dec. 2021. Pe 23 aprilie a.c., s-a constituit la nivelul Camerei Deputaților și a Senatului o Comisie specială comună specială pentru controlul execuţiei bugetelor anuale ale Curţii de Conturi. Comisia se compune din 15 membri desemnaţi de grupurile parlamentare din Camera Deputaţilor şi Senat, condusă de un birou alcătuit din preşedinte, vicepreşedinte şi secretar. Președintele comisiei este Horia Țuțuianu, deputat PSD de Constanța, iar vicepreședinte e Daniel Fenechiu.

Voi stiti ce au facut parlamentarii de Constanta patru ani, in Senat si Camera Deputatilor?! Horia Țuțuianu  - captură realizată de pe site-ul oficial al Camerei Deputaților României

Deputatul a inițiat în Parlament anularea unui text de lege care, dacă este adoptat, le va permite celor care construiesc abuziv să intre în legalitate.

11. Viorel FOCȘA a ajuns deputat candidând pe listele AUR, fiind în prezent neafiliat politic. De la preluarea mandatului, inițiativele sale legislative au fost 124, dintre care promulgate 2 legi, a avut 38 de declarații politice,  427 întrebări puse în Parlament și 427 de interpelări. A avut  115 de luări de cuvânt în plen și o moțiune. Cunoscut mai degrabă pentru scandalul conjugal, Viorel Focșa a avut o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.168/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare, misiuni şi operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român şi acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia şi urmaşilor celui decedat.

Voi stiti ce au facut parlamentarii de Constanta patru ani, in Senat si Camera Deputatilor?! Viorel Focșa  - captură realizată de pe site-ul oficial al Camerei Deputaților României

Un proiect notabil realizat de parlamentarii constînțeni, de unii dintre ei, este ceș care vizează Alternativa Techirghiol. În februarie a.c., Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici necesari construcţiei Alternativei Techirghiol. 5,74 de miliarde de lei, sumă asigurată prin Programul Transport (#PT) 2021 -2027, vor fi investiţi în Autostrada Litoralului. 30,59 km construiţi la profil de auostradă vor face legătura între Centura Constanţa (A4) şi sudul litoralului. Proiectul prevede 31 de poduri, pasaje, viaducte, 6 parcări, un centru de întreţinere si coordonare, un punct de sprijin şi 85 de hectare de perdea forestieră. Parlamentarii PNL și PSD au pus umăr la treabă și s-au zbătut pentru realizarea proiectului. Când va fi gata, rămâne de văzut.

Până atunci, vă lăsăm să trageți concluziile și să analizați dacă cei de mai sus, care râvnesc pentru încă un mandat, mai merită un loc în Parlamentul României!

.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Nu au făcut nimic pentru alegători...Doar pentru buzunarul lor...
1
0

REPLICA


LOTO

6/49
13182230110
5/49
3919223336
joker
6271712445