Vulcanul Etna din Sicilia a erupt. A fost ridicat nivelul de alertă. Video
Vulcanul Etna din Sicilia a erupt. A fost ridicat nivelul de alertă. Video
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestVulcanul Etna din Sicilia, cel mai mare vulcan activ din Europa, a erupt din nou în cursul nopții de vineri spre sâmbătă. Autoritățile au ridicat nivelul de alertă cu o treaptă, de la galben la portocaliu.
Muntele Etna din Sicilia s-a trezit la viaţă în cursul nopţii şi a expulzat lavă, fără a se produce însă o ejecţie majoră de cenuşă deasupra insulei italiene din Marea Mediterană şi fără a fi raportate pagube, a transmis agenţia DPA, preluată de digi24.ro.
Operaţiunile pe Aeroportul Catania situat pe insulă au continuat să se desfăşoare după programul normal sâmbătă dimineaţă, deşi Institutul italian de geofizică şi vulcanologie (INGV) a ridicat nivelul de alertă cu o treaptă, de la galben la portocaliu. Lavă incandescentă şi materii vulcanice au putut fi observate în cursul nopţii în timp ce erau expulzate din crater şi se scurgeau apoi în josul muntelui. Vulcanul a înregistrat o activitate deosebit de intensă la nivelul craterului din sud-est. Etna este cel mai mare vulcan activ din Europa, cu o altitudine de aproximativ 3.300 de metri.
Video:
#Etna Tremore in aumento nella serata di venerdì pic.twitter.com/yYZmlQmfpL
— Local Team (@localteamit) November 10, 2023
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News