WTA Roma: Jaqueline Cristian, revenire spectaculoasă în calificări
WTA Roma: Jaqueline Cristian, revenire spectaculoasă în calificări
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestJaqueline Cristian a ajuns în ultimul tur al calificărilor la turneul WTA 1000 de la Roma, sportiva noastră învingând-o în trei seturi pe americanca Hailey Baptiste, luni, scor 4-6, 7-5, 6-3.
Jaqueline Cristian, în ultimul tur al calificărilor la WTA Roma - Două mingi de meci salvate
Aflată pe locul 106 în clasamentul mondial, Baptiste a început mult mai bine partida: a câștigat primul set cu 6-4 și a condus cu 3-0 în manșa secundă.
Jaqueline (68 WTA) a revenit, a salvat două mingi de meci la 4-5 și și-a adjudecat setul cu 7-5. Românca a fost apoi jucătoarea mai bună în decisiv și s-a impus cu 6-3.
De știut:
Cristian (principală favorită în calificări) se va duela pentru un loc pe tabloul principal cu Varvara Gracheva (88 WTA). Sportiva care a ales să reprezinte Franța a învins-o clar pe italianca Eleonora Alvisi (799 WTA), scor 6-1, 6-1.
Jaqueline și-a asigurat un premiu în valoare de 8.030 de euro și 20 de puncte în clasamentul WTA de simplu.
România are trei jucătoare acceptate direct pe tabloul principal de la Foro Italico: Sorana Cîrstea, Ana Bogdan și Irina Begu. Acestea și-au aflat deja primele adversare.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News