REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.7° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
32.7° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Zborurile directe între România şi Statele Unite se vor relua anul viitor

Zborurile directe între România şi Statele Unite se vor relua anul viitor

Virgil STOIAN 25 decembrie 2023 | 19:30 922

De la jumătatea anului viitor, se vor relua zborurile directe între România şi Statele Unite. Compania româno-moldovenească HiSky a anunţat recent că a primit din partea Departamentului american al Transporturilor autorizarea pentru zboruri regulate între Bucureşti şi New York, cu patru zboruri dus-întors pe săptămână.

Zborurile directe intre Romania si Statele Unite se vor relua anul viitorfoto cu rol ilustrativ

Plecarea din România va fi în fiecare zi de luni, miercuri, vineri şi sâmbătă.

Primul zbor este programat pentru vineri, 7 iunie 2024. Aeronava HiSky ar urma să decoleze de la Bucureşti la 8:00 dimineaţa şi să aterizeze la New York la ora locală 11:25, ceea ce înseamnă că zborul va dura puţin peste zece ore.
Urmează eliminarea vizelor

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, recent, după o vizită în SUA, că estimează că România va intra anul viitor în programul Visa Waiver. El a avut discuţii cu secretarul american al Apărării, Lloyd Austin şi cu secretarul de stat Antony Blinken.

"Din ce-am convenit astăzi, cred că anul viitor se va face anunţul. Va fi un efort susţinut atât de către partea americană, cât şi de cetăţenii români şi de diaspora din Statele Unite ale Americii, deadline-ul fiind anul 2025, renunţarea la vize. Chiar a fost o discuţie aplicată", a declarat premierul.

Ambasadoarea SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, a declarat în septembrie că România va adera la programul de scutire de vize al Statelor Unite ale Americii/Visa Waiver Program cel mai devreme la începutul anului 2025, potrivit stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ciorolo din Ro zboara direct in Sua. Sa deskis sezonu de zbor. Ce nu stie ciorolo e ca nu intra in Sua. Ramane pe aeroport si zboara cu prima ocazie inapoi in Ro. Uite asa ramane ciorolo fara banii de bilet.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510