Zeci de ambarcațiuni, verificate de Poliția Transporturi și ANR
Zeci de ambarcațiuni, verificate de Poliția Transporturi și ANR
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPolițiștii de la Transporturi și-au îndreptat atenția, în ultima săptămână, spre combaterea pescuitului ilegal și a furturilor de ambarcațiuni, motoare de ambarcațiuni și motovehicule nautice.
Drept pentru care, în perioada 1 – 8 iunie, în colaborare cu reprezentanți ai Autorității Navale Române, polițiștii au organizat nu mai puțin de 80 de acțiuni și controale. Au fost verificate 81 de ambarcațiuni de agrement, 79 de motoare de ambarcațiuni, două motovehicule nautice și două firme care depozitează ambarcațiuni de agrement.
Controalele s-au încheiat cu depistarea a 14 infracţiuni, pentru comiterea cărora sunt cercetate 7 persoane, toate depistate în flagrant delict, și cu aplicarea a 18 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6.880 de lei. Au fost indisponibilizate și 3 unelte de pescuit, o ambarcațiune, un motor de ambarcațiune, 400 de lei și ridicate trei permise de pescuit.
De exemplu, polițiștii din cadrul Secției Regional de Poliție Transporturi Constanța, în urma unei acțiuni pentru combaterea pescuitului ilegal, au prins în flagrant o persoană ce pescuia în fluviul Dunărea, braț Măcin, cu o setcă din material textil și setcă monofilament. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 64 lit. a, e, g, și k din OUG 23/2008 privind pescuitul și acvacultura și au fost confiscate bunuri în valoare de 1.200 de lei.
F.B.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News