REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.6° Constanța Joi, 10 Oct. 2024
Anul XX Nr. 6878
16.6° Constanța Joi, 10 Octombrie 2024 Anul XX Nr. 6878
 

Zeci de poliţişti locali vor asigura liniştea la NEVERSEA!

Zeci de poliţişti locali vor asigura liniştea la NEVERSEA!

Replica API 4 iulie 2018 | 00:00 393

Politiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au acționat marţi, 3 iulie a.c., pe raza municipiului Constanța în scopul verificării, respectării prevederilor legale referitoare la menținerea curățeniei, tulburarea ordinii și liniștii publice, circulației pe drumurile publice, protecția mediului, depistarea persoanelor care circulă cu mijlocul de transport în comun fără a deține titlu de călătorie valabil, depistarea persoanelor fără adăpost ori care apelează la mila publică, depistarea persoanelor care au în proprietate animale de companie, câini periculoși ori agresivi și care nu-și îndeplinesc obligațiile legale cu privire la deținere cât și salubritate, activități de comerț ilicit, urmărirea legalității lucrărilor de construcții, modului în care se intervine în domeniul public, etc.

"În urma verificărilor efectuate în teren de către lucrătorii instituției au fost aplicate 271 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 61.850 lei pentru încălcarea normelor legale în vigoare din domeniile menționate mai sus, si vom enumera cu titlu de exemplu câteva din faptele antisociale depistate:

În domeniul circulației pe drumurile publice au fost aplicate 65 amenzi contravenționale pentru staționări/opriri neregulamentare pe principalele artere/ bulevarde din municipiului Constanța, 111 abateri pentru lipsa titlului de calatorie valabil in mijlocul public de transport in comun, 1 sancțiune pentru nerespectarea normelor privind executarea de lucrări tehnico edilitare, etc.", au precizat reprezentanţii Poliţiei Locale Constanţa.

De asemenea, în domeniul protecției mediului, activității comerciale și disciplinei in construcții și afisajului stradal au fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru: executarea de lucrări de construcții făra a deține autorizatie , nerespectarea H.C.L nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanta, acte de comerț ilicit pe plaja, desfășurarea activității comerciale fără a deține autorizație/ aviz de program de funcționare, etc

În domeniul ordinii și liniștii publice au fost constatate și sancționate abateri de la normele legale în vigoare privind conviețuirea socială și menținerea curățeniei în municipiul Constanța. Tot, marți, 3 iulie 2018, lucrătorii instituției Direcției Generale Politia Locală au acționat pentru pregătirea și implementarea măsurilor de siguranță publica ce se vor lua ăn cadrul Festivalului Neversea. Pe toată perioada festivalului vor fi mobilizați în dispozitiv 55 de polițiști locali având în dotare 12 autospeciale care vor asigura un climat de liniște publica a participanților la cel mai așteptat eveniment al verii.

"Participanţii la Neversea sunt sfătuiți sa folosească mijloacele de transport în comun, dacă aleg folosirea autovehicului propriu recomandăm, pentru fluidizarea traficului rutier, respectarea indicațiilor forțelor de ordine.", au mai precizat aceştia.

P.S.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
adunatura de lesby,,homo,,drogati,,si boscheti,,
0
0
le-a marit pensia,asa ca citeva zile mucles
0
0
e festival pt surdomuni ? cum o sa asigurati voi "linistea" bosorogilor care sunt contra festivalului ?
0
0

REPLICA


LOTO

6/49
3153042226
5/49
1113510417
joker
15424182817