Zgonea: Legile Big Brother, necesare şi urgente
Zgonea: Legile Big Brother, necesare şi urgente
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestNoi reacții privind legea securității cibernetice
Noi reacții privind legea securității cibernetice
Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat că, până la finele lui februarie, este necesară adoptarea urgentă a legilor Big Brother și a cartelelor pre-pay, structurile cu atribuții în privința securității naționale neavând instrumentele necesare.
„Evenimentele care sunt în proximitatea granițelor României, dar și în zona europeană, ne obligă să facem această lege repede, atât legea retenției datelor, să o modificăm, cât și celebra lege a cartelelor pre-pay, cum o denumim noi. Ele sunt obligatorii pentru România”, a afirmat Zgonea, potrivit Mediafax.
„Aceste două legi sunt urgente și necesare pentru ca sistemul de siguranță națională să funcționeze la parametrii cu care suntem obișnuiți. Suntem cea mai sigură și cea mai stabilă țară din regiune, suntem respectați pentru această chestiune și ele sunt rezultatul unor instrumente și unor acțiuni pe care le-au făcut sistemele noastre de siguranță națională pe baza legilor pe care noi le-am votat aici, pentru că dacă nu le dai instrumente, ei nu au cum să facă acest lucru”, a mai susținut Zgonea.
Zgonea a mai afirmat că nu există instrumentele necesare pe actualul cadru normativ, contrazicând astfel declarații ale unor reprezentanți din sistemul de siguranță națională care au susținut contrariul.
"Nu există instrumentele necesare pe actualul cadru normativ. De aceea această lege a fost cerută atât de partenerii noștri care sunt în NATO, cât și în UE. Există o problemă pe care noi o avem și ea se numește o breșă de securitate", a conchis Zgonea.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News