REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.2° Constanța Mar., 17 Sept. 2024
Anul XX Nr. 6855
22.2° Constanța Marți, 17 Septembrie 2024 Anul XX Nr. 6855
 

Zilele Constanței se vor organiza în Parcul de la Far și în Piața Ovidiu. Video

Zilele Constanței se vor organiza în Parcul de la Far și în Piața Ovidiu. Video

Virgil STOIAN 1 mai 2023 | 00:00 4204

Reabilitarea parcului de la Far este unul dintre proiectele controversate ale actualei administrații. Începute în luna noiembrie, lucrările ar fi trebuit să fie terminate la începutul lui februarie, însă din cauza mai multor motive, termenul s-a prelungit până la sfârșitul lunii aprilie. Ei bine, de data aceasta, cei care s-au ocupat de reabilitarea pavelelor au reușit să termine, cu chiu cu vai, treaba, astfel, că parcul are o nouă ”față”. Până aici, toate bune și frumoase, însă lucrarea, în ansamblul ei, nu este terminată, trebuind puse băncile dar și reamenajarea spațiului verde. Toată această reamenajare ar trebui terminată până în maxim 3 săptămâni, atunci când în parcul de la Far se organizează o petrecere grandioasă cu ocazia zilelor Constanței.

Zilele Constantei se vor organiza in Parcul de la Far si in Piata Ovidiu. Video
Cu toate că procesul a fost unul sinuos, rezultatul final pare a fi unul destul de bun, geometria pavelelor fiind una destul de aspectuoasă. Nu se știe însă cât de durabile sunt aceste pavele, însă asta doar timpul o va spune. Astfel, după o lucrare care s-a prelungit... un pic, unul dintre parcurile Constanței are o nouă ”față”. Acum, trebuie și la spațiul verde, pentru că, totuși, un parc trebuie să aibă iarbă și copaci. Potrivit reprezentanților primăriei, aceste lucrări vor începe cât de curând, însă nu se poate preconiza data terminării acestora.

Zilele Constantei se vor organiza in Parcul de la Far si in Piata Ovidiu. Video


Licitația pentru reabilitarea parcului din zona Far a fost câștigată de către firma Sigeco Tecnis. Contractul are o valoare totală de 1.329.619,76 lei, fără TVA și prevede lucrări de „Reparații la aleile și zidurile de sprijin din parcul situat în zona Far” din municipiul Constanța, prin refacerea părților degradate ale aleilor de promenadă și a zidurilor de sprijin din împrejurul acestora. Conform caietului de sarcini al proiectului, deteriorările existente impun realizarea lucrărilor de reparații astfel încât starea tehnică a aleilor să fie adusă la parametrii normali de funcționare asigurându-se astfel desfășurarea traficului pietonal în condiții de siguranță și confort. Lucrările prevăzute vizează în principiu îmbunătățirea circulației pietonale și totodată generarea unui peisaj urban estetic.

Zilele Constantei se vor organiza in Parcul de la Far si in Piata Ovidiu. Video

Sigeco Tecnis SRL are un istoric stufos în vederea contractelor cu statul

Sigeco Tecnis SRL a fost înființată în anul 2015 și are sediu social în Constanța. De-a lungul timpului, firma a avut mai multe contracte publice cu Municipiul Mangalia, orașul Hârșova, Comuna 23 August și Muzeul Marinei Române. Societatea este deținută cu 50% din acțiuni de către cetățeanul italian Tindaro Carmelo Merlo și 50% de românca Oana Mirela Moroșanu. În anul 2021, firma avea o cifră de afaceri de 8.620.147 lei, un profit net de 1.788.552 lei și datorii în valoare de 3.804.802 lei.
În concluzie, în trei săptămâni, parcul de la Far trebuie să redevină verde astfel ca petrecerea de zilele Constanței să fie organizată cum trebuie.

Cine se ocupă de organizarea Zilelor Constanței?!

Primăria Constanța a atribuit și contractul pentru organizarea evenimentelor dedicate Zilelor Constanței. Contractul a fost semnat în cursul zilei de 11 aprilie a.c., iar fericita câștigătoare a contractului în valoare de 888.700 de lei, fără TVA, adică aproximativ 1.057.500 de lei cu TVA este SC Bivolul Advertising SRL, deținută de Ciprian-Florin Miclea.

În parcul de la Far vor concerta următorii artiști: pe 20 mai, orele 20.00: Taraful Rutenilor și Carmen Chindriș, Mahala Rai Banda, iar pe 21 mai, începând orele 19.00: Corina Chiriac, Monica Anghel, Nelu Vlad și Azur.

Video:

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Peste 2 3 ani se înlocuiesc din nou dalele ...asta se face cu banii bugetului...trebuie să aibă de lucru toate firmulițele smecherilor...s au invatat asa ...sa fure pe.calea.asta...schimba una doua tot ce vor in orasul.asta...ca doar puterea e la ei...si nu le zice nimeni nimic...
6
0
In ce hal sunt puse dalele alea urate si ciobite! huooo..Bai, voua nu va e rusine, asa de p****i ne credeti?
14
0

REPLICA


LOTO

6/49
3861614329
5/49
2842529181
joker
17411423166