REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.2° Constanța Mar., 17 Sept. 2024
Anul XX Nr. 6855
22.2° Constanța Marți, 17 Septembrie 2024 Anul XX Nr. 6855
 

Ziua Constanței, celebrată printr-un maraton de evenimente

Ziua Constanței, celebrată printr-un maraton de evenimente

Andreea VREJOIU 13 mai 2023 | 00:00 854

Ziua de sâmbătă începe de la ora 09:00, în parcarea de la Plaja Modern unde Clubul Sportiv Municipal va organiza ateliere, workshopuri, playground multi sport și cross. Prin urmare, iubitorii de mișcare și petrecut timpul în aer liber sunt așteptați aici până la ora 20:00. Între timp, de la ora 10:00, la Muzeul Național de Istorie și Arheologie va continua expoziția de icoane.

Ziua Constantei, celebrata printr-un maraton de evenimente

 

În cealaltă parte a orașului, la Palatul Copiilor, începând cu ora 10:00 vor fi susținute spectacole artistice cu muzică, dans modern, dans popular și taraf. La aceeași oră, elevii talentați la pictură de la Palatul Copiilor își vor demonstra priceperea și vor picta pereții Teatrului de Vară Soveja. Acțiunea va fi organizată cu implicarea Asociației Act For Tomorrow.

 

Între orele 10:00 - 13:00 și între 15:00-19:00, în dana 0 vor fi organizate Zilele Porților Deschise la Nava Școală Mircea. Cei care sunt pasionați de ambarcațiuni vor putea admira și explora Bricul Mircea.

Parcul Casei de Cultură se va transforma, între orele 12:00 și 14:00, într-o imensă scenă pe care elevii Colegiului „Regina Maria“ vor susține un spectacol muzical. Tot aici, însă de la 15:00 la 17:00, elevii vor performa într-un spectacol de TEATRU ANTIC. Spectacolul ne propune reîntoarcerea în timp, în perioada antică, atunci când omul se raporta la zeități și legile date de ei. Tânăra Antigona se află la mijloc, între legea dată de regele Creon al cetății Teba și cea nescrisă, a zeilor. Aceasta nici măcar nu ia în considerare să nesocotească legile zeiești și încalcă hotărârile lui Creon deși va fi nevoită să înfrunte moartea.

De la ora 16:00 până la 18:00 în Parcul Tăbăcăriei se vor desfășura tot felul de activități sportive: badminton, tenis de masă, darts, tir cu arcul, testarea preciziei prin fotbal și volei. Evenimentul va fi organizat în parteneriat cu Decathlon.

Cei mai mici locuitorii ai Constanței și nu numai sunt așteptați între 16:00 și 18:00 în Parcul Farului unde va avea loc „MAGIC CHASE“, un show de magie cu trucuri, apariții și dispariții. Spectacolul va fi unul interactiv cu și pentru copii talentați, dar și cu momente artistice de dans cu copiii clubului de dans Astras. Organizarea acestor momente magice va fi posibilă cu sprijinul Ameropa.

Spre seară, de la ora 17:00 la 19:00, pe Faleza Cazinoului va avea loc spectacolul „Vintage“. Spectacolul cuprinde un repertoriu bogat, specific perioadei interbelice, studenții Facultății de Arte din cadrul Universității “Ovidius” din Constanța interpretând diverse piese muzicale din palmaresul muzicii românești.

Melomanii se vor putea relaxa de la ora 20:00, în Parcul Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski la concertul simfonic vocal-instrumental „REVERIE MUZICALĂ“. Acesta va cuprinde pagini vocal-instrumentale de largă popularitate. Vor participa orchestra, corul și soliștii Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski.

Seara se va încheia cu muzică de petrecere în Parcul Farului de la ora 20:00, când pe scena amenajată vor urca Taraful Rutenilor&Carmen Chindriș și Mahala Rai Banda.

În același timp, în Piața Ovidiu va răsuna muzica live a artiștilor INNA, Mario Fresh și Nada.  

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
3861614329
5/49
2842529181
joker
17411423166