REPLICA ONLINE CONSTANTA

23° Constanța Mie., 24 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6800
23° Constanța Miercuri, 24 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6800
 

Zona euro a intrat în recesiune la începutul anului, după revizuirea datelor din Germania

Zona euro a intrat în recesiune la începutul anului, după revizuirea datelor din Germania

Ana Maria LIPAN 9 iunie 2023 | 00:00 313

Economia zonei euro a fost în recesiune tehnică în primele trei luni ale acestui an, potrivit cifrelor revizuite publicate joi de Eurostat, care arată că PIB-ul zonei euro s-a contractat atât în primul trimestru din 2023 cât şi în ultimul trimestru din 2022, transmite AFP, sursa citată de agerpres.ro

Zona euro a intrat in recesiune la inceputul anului, dupa revizuirea datelor din Germania

Oficiul european de statistică a anunţat iniţial că economia zonei euro a stagnat (0%) în ultimul trimestru din 2022 comparativ cu trimestrul precedent şi a înregistrat o creştere de 0,1% în primul trimestru din 2023.

Conform datelor revizuite publicate joi de Eurostat, PIB-ul zonei euro a înregistrat două trimestre consecutive de scădere cu 0,1%. Definiţia tehnică a recesiunii este două trimestre consecutive de contracţie a Produsului Intern Brut.

Această revizuire semnificativă se explică în primul rând prin noile date referitoare la evoluţia economiei germane, prima economie europeană, care arată că aceasta a intrat la rândul său în recesiune la începutul lui 2023, din cauza dificultăţilor înregistrate de sectorul industrial. Cele mai recente cifre ridică semne de întrebare cu privire la perspectivele pentru întregul an 2023. La mijlocul lunii mai, Comisia Europeană miza pe o creştere de 1,1% în 2023, pentru cele 20 de state care fac parte din zona euro.

Această cifră pare acum una "optimistă", apreciază economistul ING, Charlotte de Montpellier, care prognozează o creştere de doar 0,5% pentru întregul an. "Începând din primăvară, toate datele au fost negative", subliniază economistul, menţionând în special datele privind producţia industrială germană şi noile comenzi. Potrivit lui Charlotte de Montpellier, "economia europeană este într-o fază de stagnare şi a trecut cu greu iarna din cauza şocului energetic". Chiar dacă cotaţiile la gaze şi petrol au scăzut în ultimele luni, explozia de anul trecut a preţurilor a avut un impact important asupra încrederii gospodăriilor care şi-au redus consumul.

Economia europeană este afectată de asemenea de creşterea dobânzilor de referinţă de către Banca Centrală Europeană, care reduce cererea de credite şi frânează investiţiile, în special în sectorul imobiliar, antrenând o scădere a activităţii în construcţii. Încetinirea economică constatată în SUA şi revenirea sub aşteptări în China afectează de asemenea exporturile europene.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699