REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.1° Constanța Lun., 29 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6805
22.1° Constanța Luni, 29 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6805
 

Zona Gării și Șoseaua Mangaliei îngheață din cauza unor reparații care bat pasul pe loc! Video

Zona Gării și Șoseaua Mangaliei îngheață din cauza unor reparații care bat pasul pe loc! Video

A.F. 19 noiembrie 2022 | 00:00 2475

În perioada în care temperatura medie înregistrată în regiunea noastră este de doar 10 grade, locuitorii din mai multe zone ale orașului tremură în case, așteptând intervenția întârziată a societății de termoficare. Deși avariile la rețeaua de căldură nu îi mai surprind de mult timp pe constănțeni, situația este cu atât mai gravă cu cât apar multiple întârzieri ale reparațiilor, în timp ce zilele sunt din ce în ce mai reci.

Deși furnizarea căldurii în oraș a început abia recent, mai exact pe 12 noiembrie, avariile în mai multe zone ale orașului nu au întârziat să apară. Numărul mare al acestor cazuri pune în dificultate capacitatea de intervenție a societății de Termoficare Constanța, locuitorii neputând să facă altceva decât să aștepte răspunsul tardiv la numeroasele sesizări.

Una dintre zonele afectate este situată pe Șos. Mangaliei, fiind vorba despre blocurilor J6, J7A, J8 și S6. Locatarii Blocului J6 afirmă că au adus la cunoștință problema apărută, prin intermediul mai multor apeluri telefonice, neprimind însă niciun răspuns concret imediat din partea reprezentanților operatorului termic. Aceștia au invocat motivul amplasării porțiunii avariate a conductelor în incinta unui imobil aflat în construcție, ca fiind un factor ce influențează întârzierea demarării procedurilor de reparare.

“După  ce a început să se dea căldură, a fost o seară, după aia s-a întrerupt. Au zis că e o problemă în parc la gară. Iar a mai fost într-o zi... iară s-a întrerupt! Am înțeles că după mai multe sesizări ale vecinilor si ale locatarilor, astăzi se va remedia problema.”, relatează o locatară a blocului J6.

Un alt vecin susține afirmațiile acesteia, confirmând faptul că mai mulți locuitori ai blocului s-au plâns operatorului.

Mai multe zone afectate!

Cu aceeași situație se confruntă și cetățenii din zona cinematograf Republica, anume Bl. Cinemascop, str. Mercur nr.1,2 Cuza Vodă 57,70,74, Bl. R8. La câteva zile distanță de momentul apariției problemei, aceștia au fost anunțați că se va interveni pe data de 18 noiembrie, vineri.

Liviu Popa: Echipele lucrează pentru remediere

Liviu Popa, directorul Societății de Termoficare Constanța, a declarat vineri, 18 noiembrie, în legătură cu această situație, următoarele: “La aceste două locații înregistrăm avarii pe rețelele de distribuție. Echipele de reparații lucrează acum pentru remediere și reluare furnizare energie termică către consumatori. În cursul zilei de azi se rezolvă totul. Mulțumim pentru informație. Când avem feedback de la consumatori știm unde nu ajunge căldura.”, a transmis acesta.

Precizăm că Primăria Constanța are în derulare un proiect de înlocuire, cu fonduri europene de peste 50 de milioane de euro, a zeci de kilometri de conducte termice – aproape 61% din sistemul de termoficare -, proces care va avea loc în trei etape. În cursul etapei inițiale vor fi reabilitați 43,2 km de conducte, mai exact tronsoane de rețea termică primară din magistrala I de termoficare (Bld. 1 Mai și Bld. Alexandru Lăpușneanu). În etapa 2, se reabilitează 25,4 km de conducte, tronsoane de rețea termică primară din magistrala II de termoficare. Se va porni de la CET – Str. Cumpenei, Dezrobirii, Soveja și străzile adiacente, zona Tomis Nord.

Pentru etapa 3, s-au propus pentru reabilitare 4,03 km traseu de conducte primare aferente a trei tronsoane de rețea termică primară și 3,02 km traseu de conducte secundare pentru 11 puncte termice. Această etapă vizează, de asemenea, zona centrală a orașului.

Video:

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Centrul orașului este devastat de lucrari neterminate.
7
1
Mai bine o bagi in cei care conduc acele echipe, plus primar.
6
1
Bag pla in echipele tale de interventie Popo.
7
0

REPLICA



LOTO

6/49
17646484143
5/49
20164023815
joker
172536133513